AFACERI PE SCURT (II)

Cum faceau informaticienii bani in 1993

In 1993, cand era student in anul IV la Facultatea de Electronica Navala, M.I. infiinteaza o firma bazata pe o pasiune din copilarie – birotica-informatica. Capitalul initial a fost de 40.000 de lei, iar biroul era la domiciliul propriu. “La inceput am fost trei asociati, dar ulterior am ramas singur. Ceilalti doi au renuntat datorita stresului si volumului mare de munca”, povesteste el. “Nu aveam nimic in dotare. Mergeam pe la clienti, la sediu, acasa, si montam programe, reparam calculatoare, le devirusam. Nu aveam angajati.“

Dupa circa un an de zile, a inceput afaceri mai serioase, a angajat oameni si a diversificat serviciile. “Am trecut si la comercializarea de echipamente de calcul, consumabile pentru calculatoare – dischete, hartie pentru imprimanta. Gaseam furnizori in tara cu produse de calitate si preturi bune si le ofeream clientilor nostri.“ A castigat suficienti bani, astfel ca si-a permis sa se doteze cu un 386, o imprimanta si un modem fax. “Le-am cumparat la un pret bun, platibil in 3 rate.“ Dupa care lucrurile au inceput sa mearga mai bine si firma a reusit sa obtina si reprezentanta firmei CIEL pentru distribuirea programelor lor. Nu au facut publicitate, aveau comenzi numai prin recomandari.

“Concomitent am intermediat si vanzari de diverse echipamente de calcul, respectiv hardware. Furnizorii erau multi, dar i-am ales pe cei mai buni. Clientii nostri erau in general firme mici si mijlocii, firme de consultanta, de contabilitate, firme de distributie si chiar si banci.” Daca in primul an au vandut numai 3 programe, ulterior au crescut si in anul 1998 si-au dublat cifra de afaceri comparativ cu anul 1997. Astfel de la 200 milioane lei au crescut la 400 milioane lei.

“O a doua afacere serioasa pe care am inceput-o a fost parteneriatul cu firma romano-americana SALIENT. In calitate de parteneri VAR (value added reseller) ai acestei firme, am oferit sisteme de calcul configurate si testate dupa standarde americane, cu 3 ani garantie, sisteme de calcul la care s–au oferit solutii complete: software, asistenta, instruire. Am reusit sa devenim reprezentanti datorita seriozitatii firmei, nu datorita volumului de vanzari“.

Comert cu imbracaminte

B.M. a inceput sa se gandeasca la afaceri inca din 1990. La vremea aceea, desi urmase Politehnica, simtea ca are inclinatii spre comert, cu toate ca nu-i era foarte clar ce fel de comert ar fi putut face. A avut curajul, „aproape nebun”, dupa cum marturiseste, de a se imprumuta cu doua milioane de lei. Nu stia prea bine cu ce sa inceapa, dar a inchiriat un stand cu desfacere en gros la Prestige Shopping Center. Era foarte increzatoare in fortele ei si spera sa faca afaceri in stil mare.

La inceput, neavand suficienti bani, a luat marfa pe credit (imbracaminte si portelanuri) si treaba a mers bine, dat fiind ca era sfarsit de an si toata lumea alerga dupa cadouri. Din pacate, in luna ianuarie vanzarile au scazut si B.M. a aflat astfel pe propria piele ca in comert exista si luni moarte, care trebuie acoperite din incasarile precedente. Scaderea vanzarilor a luat-o pe nepregatite, nu a mai avut bani sa plateasca chiria si a trebuit sa renunte la stand. A ramas si cu marfa nevanduta, si cu datorii. Din fericire, a reusit sa isi gaseasca o slujba la o firma de prestigiu, a muncit, a castigat bine si a reusit intr-un an de zile sa se redreseze.

Apoi, mai prudenta, a inchiriat un mic spatiu la pavilionul H din Parcul Herastrau, chiar la momentul zero, cand acest pavilion se transformase din spatiu de vanzare mobila in spatiu en gros. A luat diverse obiecte, tot imbracaminte, in consignatie, aduse din India de un om de afaceri (roman) cu experienta. Marfa era buna, la stand era tot timpul inghesuiala, ca urmare B.M. a decis sa plece in India si sa vada daca nu poate aduce ea insasi lucruri de acolo. S-a imprumutat cu 2.500 $ si a plecat. A fost prima ei iesire din tara si, spre surprinderea tuturor si a chiar a ei, s-a descurcat foarte bine: a adus sapte colete mari cu imbracaminte de tot felul pe care a vandut-o foarte repede. Asa ca in urmatorii ani a repetat de multe ori aceasta miscare.

De-a lungul periplului ei in afaceri, B.M. a incercat de cateva ori sa se asocieze cu cate cineva. La inceput au fost rude, apoi prieteni, dar nu a mers. Nu rezistau ritmului ei de lucru si toti ii reprosau ca are un program de lucru infernal si ca ei nu sunt dispusi sa-si sacrifice viata personala pentru afaceri. Dar cea mai mare lovitura a primit-o de la un asociat caruia nu vrea sa ii dea numele, mai ales ca acum are si o functie politica. „Fara sa incheiem vreun act, doar pe baza unei strangeri de mana, am crezut ca voi avea ajutor de nadejde, cineva pe care sa ma bazez. Si asa-zisul asociat m-a inselat groaznic: a luat marfa in contul firmei si a vandut-o fara ca eu sa stiu. M-am trezit ca trebuie sa platesc facturi de care eram complet straina. A fost o teapa de aproape 3.000 $. Pur si simplu nu imi venea sa cred ca avusesem incredere in acest om, care parea deosebit de serios si cinstit.”

(sursa Revista Omului de AFACERI )

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: