Oportunitati de afaceri: Brichetarea rumegusului

Dupa anul 1990, in Romania, exploatarea forestiera a luat o amploare greu de controlat, prin aparitia in numar foarte mare a intreprinderilor particulare de producere a cherestelei. Iar volumul de rumegus neutilizat a crescut in mod dramatic, cu un impact nefavorabil asupra mediului inconjurator. Milioane de metri cubi de rumegus de gater au fost imprastiate prin cele mai neasteptate locuri – cursuri de rauri, rape, gropi de gunoi si chiar campuri fertile, sub o falsa impresie ca acest material constituie un ingrasamant pentru terenul respectiv. (In realitate, timpul de reciclare naturala a lemnului este cuprins intre 15 si 25 de ani, timp in care terenul pe care a fost imprastiat devine un teren mort din punct de vedere agricol.)
Pornind de la aceasta constatare, dl. Dragomir Penes, fost profesor la Universitatea „Transilvania” din Brasov, s-a decis in 1991 sa proiecteze un utilaj care sa transforme rumegusul in combustibil si, totodata, sa atenueze impactul acestui deseu asupra mediului.
O rata a profitului de 200%
„Majoritatea oamenilor s-au obisnuit sa faca mizerie, asa ca era nevoie de cineva care sa faca si curatenie”, afirma dl. Penes. Ca urmare, a infiintat firma S.C. GOLDMARK S.R.L. si, impreuna cu un inginer proiectant, s-a apucat de lucru. Prima masina de brichetat a fost gata dupa un an si jumatate de munca, iar ulterior au urmat si alte utilaje. „Proiectul se concepe foarte greu, ai nevoie de multa experienta si de profesionalism”, spune Dragomir Penes. „In schimb, obtinerea brevetelor de inventator reprezinta o satisfactie deosebita, iar unicitatea acestor utilaje in Romania implica si recompense frumoase pe plan material.”
Intr-adevar, pe langa faptul ca aceasta activitate de brichetare a rumegusului diminueaza poluarea mediului inconjurator, exista si posibilitatea obtinerii unor beneficii materiale imediate. Dragomir Penes preconizeaza un profit minim de 200%, deoarece „costul brichetelor de rumegus variaza in functie de distanta la care trebuie livrata marfa. Astfel, o tona de brichete se valorifica la un pret cuprins intre 250-600 RON, in timp ce fabricarea acestei cantitati costa doar 120 RON”. In plus, utilajele sunt foarte usor de manevrat, astfel incat o singura persoana poate supraveghea cu succes o intreaga linie de productie.
Problemele care pot aparea in afacerea de brichetare a rumegusului sunt legate de valorificarea produselor. Totusi, daca exista o strategie corecta de promovare, problemele respective dispar. In acest sens, prezentarea unor studii de caz in care sa se accentueze avantajele folosirii acestor produse drept combustibil este binevenita si usor de realizat.
Care sunt avantajele brichetelor de rumegus?
Avantajele se refera, in principal, la faptul ca, in comparatie cu alti combustibili, rumegusul este net superior. De exemplu, pentru incalzit, este nevoie de o cantitate de brichete de doua ori mai mica decat de lemne, deoarece puterea calorica a rumegusului este de 4.200-5.500 kcal/kg, fata de cea a lemnului folosit pentru foc, 1.600-2.800 kcal/kg. Astfel, daca cineva foloseste lemne in valoare de 500 RON, de fapt i-ar fi fost suficiente brichete in valoare de 250 RON.
Totodata, spre deosebire de lemne, care necesita efectuarea unor operatii costisitoare si epuizante (taiere, depozitare, aschiere), brichetele de rumegus nu trebuie decat sa fie ambalate in saci de plastic, fiind apoi usor de transportat si de manevrat. Un alt avantaj al rumegusului este ca se aprinde foarte usor, iar arderea lui este aproape integrala, ceea ce inseamna ca cenusa rezultata este foarte putina – aproximativ 10 g la 1 kg de combustibil.
Rentabilitatea utilizarii brichetelor de rumegus este evidenta si in comparatie cu alte tipuri de combustibili, cum ar fi carbunii sau gazul, al carui pret creste vertiginos. In plus, cei care folosesc carbuni pentru incalzit stiu foarte bine ca o parte din cantitatea pe care o platesc este sub forma de praf de carbune si nu se poate utiliza. In plus, costul de achizitie este in jur de 700 RON/tona de mangan, iar puterea calorica nu este mult mai mare decat cea a rumegusului. In ceea ce priveste utilizarea gazului ca mijloc de incalzire, Dragomir Penes afirma ca „o centrala pe gaz de 1 Gcal consuma de doua ori mai mult decat o centrala asemanatoare care foloseste brichete de rumegus”.

(sursa Revista Omului de Afaceri)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: