Oportunitati de afaceri: Servicii private de curatenie a strazilor

In unele tari europene, cum sunt Franta si Romania, serviciile de curatenie a strazilor cad in sarcina Primariilor, dar in Germania, de exemplu, situatia este cu totul alta: aici aceste servicii sunt prestate de cca 180 de firme particulare, care se ocupa foarte eficient de intretinerea strazilor din majoritatea oraselor si comunelor. Conform lui Hans-Joachim Muller, unul dintre specialistii acestei branse, pe piata germana ar putea functiona cu succes cca 300 de societati de curatenie a strazilor.
Lansarea intr-o asemenea afacere este favorizata de faptul ca, in viitorul apropiat, comunele mici de pe o raza de cateva zeci de km, lipsite deocamdata de forta financiara, se vor grupa sub o singura administratie. Si in acel moment ele vor descoperi ca este mai avantajos din punct de vedere financiar sa apeleze la serviciile unei firme private de curatenie, decat sa pastreze un corp propriu de angajati care sa se ocupe de problema.
Avantajul vine din faptul ca munca angajatilor, realizata cu mijloace rudimentare, nu are eficienta dorita, dureaza prea mult si costa prea mult, comparativ cu serviciile private, care folosesc utilaje moderne, rapide si performante.
Aceste utilaje sunt masini de constructie speciala, prevazute cu perii circulare sau cilindrice si cu dispozitive de stropire si aspersie, care inmoaie praful si il transfera apoi intr-un container special. Singurul inconvenient este ca masinile nu pot actiona daca marginea drumului, acolo unde se acumuleaza grosul mizeriei, este blocata de autoturisme parcate. Hans-Joachim Muller considera ca problema se poate rezolva cu ajutorul Politiei Rutiere, care sa interzica oprirea autoturismelor pe strazile respective intre anumite ore, in intervalul programat pentru efectuarea curateniei.
Dar nu numai strazile intra in vizorul unei astfel de societati: exista mari intreprinderi, al caror spatiu de zeci de mii de metri patrati cuprinde numeroase alei, hale, zone de depozitare etc., exista aeroporturi a caror administratie doreste ca imprejurimile, cu toate parcarile si caile de acces, sa arate ca la carte, exista, de asemenea, mari centre comerciale din afara oraselor (si nu numai) pentru care impresia lasata clientilor de zona inconjuratoare este extrem de importanta. O multime de potentiali clienti, asadar, care, in plus, pot avea nevoie si de servicii de dezapezire sau intretinere a spatiilor verzi. Un contract incheiat pe o perioada fie si numai de un an cu primaria unui oras sau a unei comune mai mari sau cu unul dintre potentialii clienti mentionati mai sus inseamna un pas important spre o afacere rentabila.
Intreprinzatori care au reusit
Heinz Limbach, 47 de ani, activeaza in bransa din 1987. Primul lui client a fost proprietarul unui imens domeniu situat in afara orasului Wied, unde Limbach s-a ocupat de curatenia aleilor. A urmat Primaria orasului Wied, dupa care contractele au inceput sa se inmulteasca, astfel ca intreprinzatorul german a putut sa-si imbunatateasca dotarea pentru a se dezvolta in continuare. Portofoliul sau de clienti cuprinde astazi 8 comune si cca 200 de intreprinderi si persoane particulare, dotarea consta in 5 masini speciale, fiecare cu un sofer angajat cu norma intreaga, iar cifra de afaceri se ridica la aproape 500.000 de euro anual, din care 20% reprezinta profitul brut.
Paul Poensgen, patronul firmei Kaspar Poensgen Städtereinigung a profitat de o lege de la mijlocul anilor ’70 care reglementa serviciile de curatenie publica din regiunea Rhenania-Westphalia. Aceasta lege dadea mana libera comunelor, in sensul ca ele aveau autoritate deplina sa decida cum sa rezolve problema curateniei, ca urmare Poensgen a prezentat o oferta si a reusit sa incheie contracte de exclusivitate cu 10 comune. „Fiecare comuna a considerat ca e neeconomic sa investeasca zeci de mii de euro intr-un utilaj pe care sa nu-l foloseasca decat doua zile pe saptamana”, explica acest intreprinzator. „Pentru o societate privata insa, care lucreaza cu mai multi clienti si care isi ocupa, deci, timpul in intregime, rentabilitatea nu mai este o problema.”
La ora actuala, Poensgen asigura curatenia in 28 de orase si, de asemenea, lucreaza pentru intreprinderi cum ar fi rafinaria DEA si uzina chimica Degussa. El are 18 masini speciale si inregistreaza o cifra de afaceri anuala de cca 400.000 de euro, din care 17% reprezinta profitul brut.
In acest domeniu, banii nu se castiga rapid. Utilajele sunt scumpe, intretinerea lor costa si ea, dar, cu putina organizare, treaba poate merge bine. Daca la fiecare contract se intocmeste o situatie privind timpul de interventie, intervalul orar, numarul necesar de colaboratori si de masini, se evita timpii morti si, in masura posibilitatilor, se pot accepta alte contracte.

(sursa Revista Omului de Afaceri)

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: