10 afaceri destinate celor mici

De ce anume au nevoie copiii? „Ar trebui sa-i intrebam pe ei…”, comenteaza Giovanni Battista Sgritta, profesor de sociologie la Universitatea La Sapienza din Roma. „Orase mai curate, parcuri, spatii amenajate pentru joaca… Pentru cei mici se face adesea ceea ce vor adultii si efectele se vad imediat – nu se schimba mai nimic. Servicii de care ar fi cu adevarat nevoie sunt cele pregatitoare pentru scoala si de socializare, de la gradinita in sus, sau servicii la domiciliu de asistenta si ingrijire a copiilor, mai ales cand se imbolnavesc si nu pot merge la scoala. Nu este nevoie de medici si de infirmiere pentru a ingriji un copil caruia ii curge nasul si are putina febra, ci de persoane cu buna-vointa, responsabile si cu un pic de experienta. In privinta costurilor acestor activitati, este normal ca cine le gestioneaza sa castige ceva. Statul ar trebui sa contribuie, suportand o parte din cheltuielile familiei, eventual prin scutiri fiscale sau alocatii mai putin ridicole decat cele actuale”.
Un teren delicat, cel al afacerilor pentru copii. Mai ales in Italia, unde ideea de a castiga pe seama copiilor suna imediat ca o speculatie. Si totusi este nevoie de initiative, de idei. Revista Millionaire propune cateva, care, pentru a fi puse in aplicare, necesita pasiune si un pic de fantezie.

1. Sala de gimnastica pentru cei mici
Ideea afacerii Little Gym este simpla: chiar si copii foarte mici pot face gimnastica. Miscarea, sub indrumarea unui personal calificat, precum si contactul cu alti copii, ii ajuta sa creasca mai sanatosi si mai veseli. Marca Little Gym a aparut in Statele Unite acum 20 de ani si s-a extins prin cele 150 de sedii afiliate din intreaga lume (limita de varsta a clientilor este de 12 ani). Ambianta este plina de desene si culoare. Activitatile sunt insotite de cantecele in engleza, care ii deprind pe copii si cu invatarea unei limbi straine. Sala este disponibila de asemenea pentru petreceri ale copiilor, cu jocuri si animatie, precum si pentru serate de jocuri educative.
2. La bucatarie
Ei bine, da: exista si parinti care-si trimit copiii la un curs de bucatarie. Cei mai mici realizeaza tartine si feluri de mancare care nu necesita incalzire/fierbere pe aragaz, in grupuri de cel mult opt copii, cu un profesor si o persoana pentru control si siguranta. Copiii mai mari, in schimb, invata sa gateasca mancarurile de baza. Un ciclu de sase lectii de cate doua ore costa 150 euro.
3. Lectia de computer
E vorba de scoli unde copiii invata sa foloseasca computerul. Scoala publica nu dispune de structurile necesare pentru a organiza astfel de cursuri, deci acest sector este deschis noilor initiative. Cine vrea sa deschida o scoala de informatica, eventual la el acasa, trebuie sa aiba aptitudini pentru predare si, bineinteles, sa cunoasca bine computerul. Sunt indispensabile: calitati de profesor, taxe de inscriere rezonabile, ambianta vesela si ospitaliera, o foarte buna publicitate. Pentru a incepe, trebuie prevazute cheltuieli de cel putin 15.000 de euro.
O alternativa ar fi franchising-ul. In strainatate exista mai multe retele cum ar fi Futurekids, o societate americana fondata in 1983, care a sprijinit infiintarea a peste 1.700 de scoli in lume, unde copiii invata sa foloseasca computerul. Nimic plictisitor, cursurile sunt amuzante si practice. In Italia, firma care a importat formula este Delcomint, iar afiliatii operativi sunt deocamdata 13. „Afiliatul nostru urmeaza un curs de doua saptamani la Los Angeles”, spune Pietro De Luca, responsabil pentru franchising la Futurekids. „El trebuie sa dispuna de un spatiu de 80-100 mp si sa suporte o investitie intre 40.000 si 60.000 de euro, care cuprinde costul afilierii, computerele si dotarile, publicitatea timp de un an, cursul in S.U.A. si cheltuielile de inceput. Ratele lunare sunt de 10% din veniturile nete. Fiecare afiliat are exclusivitatea unei zone de 150 de mii de locuitori”.
4. Gradinita in casa
Vroia sa stea cu fiica sa, dar dorea in acelasi timp si sa contribuie la bugetul casei. Lynrae Francis, o intreprinzatoare din Minessota, a infiintat acum 19 ani o gradinita la domiciliul propriu, avand grija si de alti copii, alaturi de ai sai. Activitatea s-a dezvoltat, aducandu-i lui Francis o cifra de afaceri de peste 50.000 $ pe an. Intreprinzatoarea a scris chiar si manuale pentru a-i ajuta pe cei care vor sa inceapa o activitate ca a sa si vinde un kit de materiale necesare pentru a incepe. „Costurile initiale sunt scazute: trebuie structurata si amenajata locuinta potrivit prevederilor legii, trebuie cumparate jucarii, medicamente de prim ajutor si tot ceea ce foloseste in cazul supravegherii copiilor de pana la 5 ani”, explica Francis. „Fundamentala este dragostea fata de copii si dorinta de a da mai mult decat o simpla supraveghere: un fel de scoala prescolara care sa-i stimuleze si sa le trezeasca interesul fata de lumea din jur”.

(sursa Revista Omului de Afaceri)

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: