Secretele in afaceri ale milionarilor americani

Secretul in afaceri nr. 1. “O crestere rapida îti poate afecta stabilitatea” (Scott Solombrino)
In primul an de colegiu, Scott Solombrino si-a dat seama ca viitorul lui va fi sumbru daca nu reusea sa faca rost de bani pentru intretinere. Gandind pe termen lung, s-a gandit sa demareze o afacere si nu una oarecare, ci una care sa-i nu-i afecteze timpul pentru studii. Si afacerea ideala pentru el a fost gasita: inchirierea unei limuzine pentru ocazii speciale (perioadele cand nu avea altceva de facut decat sa-si astepte clientii ii lasau suficient timp pentru invatatura). Apeland la economiile lui, in valoare totala de 6.000 de dolari, Solombrino a cumparat o limuzina Cadillac veche de zece ani si a devenit sofer.

Firma sa, Fifth Avenue Limousine din Chelsea, Massechusetts, a obtinut in primul an 60.000 dolari. La absolvirea colegiului, vanzarile atinsesera 2 milioane dolari, iar compania, care acum avea 100 de angajati, detinea 32 de limuzine. Mai tarziu, compania s-a asociat cu gigantica firma Dav El Chuffeured Transportation Network, iar in 1987, Solombrino a platit 12 milioane dolari pentru cumpararea acestei companii si a tuturor filialelor sale raspandite pe intregul glob. Pentru a-si permite aceasta achizitie, Solombrino a fost nevoit sa coopteze doi parteneri minoritari, dar aceasta numai pentru o perioada de doi ani, el preferand o dezvoltare lenta, pierderii controlului asupra firmei.

Secretul in afaceri nr. 2. “Dedica-te afacerii, nu o face doar ca pe o activitate colaterala. Daca ai o idee si crezi cu adevarat în ea, dedica-te realizarii ei din tot sufletul.” (John Chuang)
Inca de pe vremea cand erau studenti la Harvard Business School, in Boston, John Chuang si cei doi parteneri ai sai au inceput sa faca afaceri. Avand drept sediu propriul dormitor, ei si-au folosit computerul Machintosh pentru a presta servicii de grafica si tehnoredactare (DTP). Desi initial ei sperau numai sa castige ceva bani in plus, acesti intreprinzatori in devenire si-au dat seama ca exista o uriasa piata neexploatata pentru acest tip de activitati.

In 1986, depasind etapa “de dormitor”, cei trei au amenajat un sediu in apropiere cu 5.000 dolari imprumutati de la banca. Rapid, ei au devenit populari printre studentii si oamenii de afaceri din zona, multi dintre ei neavand un computer Machintosh. Acest fapt i-a dat lui Chuang si partenerilor lui o idee: erau suficienti oameni care stiau sa foloseasca un PC compatibil IBM, dar ii puteai numara pe degete pe cei care erau familiarizati cu sistemul Macintosh. In 1987 echipa a schimbat domeniul de activitate al firmei, transformand-o intr-o agentie de plasare temporara a fortei de munca, specializata in utilizatori Machintosh si au redenumit-o MacTemps. In 1988, compania avea deja filiale in New York City si San Francisco.

Dar mai exista totusi o problema. Noutatea acestui fel de afacere a facut bancile aiba dubii in acordarea unor imprumuturi. “Primul nostru imprumut de 5.000 dolari l-am primit dupa luni intregi de negocieri. In principiu, eram doar niste copii cerand un imprumut in scop comercial si a trebuit sa ducem o munca de lamurire asidua ca sa ii convingem ca vom returna banii inainte de scadenta.” Compania are acum filiale in 35 de orase din sapte tari, iar personalul s-a largit cu specialisti PC, specialisti Internet si artisti graficieni. Toate indiciile arata ca nu este vorba numai despre un succes temporar.

Secretul in afaceri nr. 3. “Perseverenta este rasplatita.” (Stacey Kanzler)
De ce este Stacey Kazler o persoana deosebita? Pentru ca aceasta femeie, fondatoarea companiei Sandbagger (Wauconda, Illinois) nu numai ca a contribuit la salvarea caselor unor oameni, dar, poate, si la aceea a vietilor lor. Ironic, totul a inceput destul de simplu. In timp ce urmarea la televizor un reportaj despre inundatiile de pe coasta de vest a Americii, a fost socata sa observe ca militarii umpleau sacii de nisip cu mana. “In ziua de astazi?! Nu-mi venea sa cred ca nu existau masini care sa umple automat sacii”, isi aduce ea aminte. Bazandu-se pe experienta acumulata in timpul cat a lucrat ca angajata a firmei de excavatii a sotului ei si folosindu-si fertila ei imaginatie, Stacey a construit rapid o masina de umplere automata a sacilor cu nisip. “Dupa doua saptamani, Garda Nationala testa deja primul nostru prototip.” Este estimat ca Sandbagger face munca a 40 de oameni, iar modelul aparut ulterior, un Sandbagger motorizat, are o performanta cu 500% mai mare. “De multe ori ni se atribuie salvarea unor comunitati intregi.”
Totusi, desi datorita lor compania continua sa creasca, Stacey este satula de catastrofe naturale. Ea si-a schimbat preferintele in materie de programe TV: acum nu mai urmareste prognoza vremii.

(sursa Revista Omului de Afaceri)

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: