Discursul politic (I)

Dupa cum spunea Galen, un filosof grec ca „Nu ochii sunt oglinda sufletului, ci vocea”, iar  unii autori se situeaza pe o pozitie clara de aparare a mijloacelor paralingvistice in discursul politic. Ar putea fi  o explicatie posibila pentru prestatiile oratorice lamentabile ale oamenilor politici ai zilelor noastre, deoarece, in mare majoritate a cazurilor discursurile politice nu sunt scrise de cei ce le rostesc. Acestia apeleaza la diferite institutii de comunicare sau la diferiti consilieri stiutori in tainele comunicarii. Astfel, audienta nu poate aprecia clar ce este intr-adevar propriu gandirii unui politician sau ceea ce este o expresie a gandirii echipei sale. Politicienii ignora regulile oratoriei preferand sa acorde o importanta majora doar tehnicii de comunicare si nu artei de a comunica.

Toate relatiile intre guvernanti si guvernati sunt caracterizate prin existenta unui flux al informatiilor si mesajelor. Un discurs politic trebuie sa convinga si sa placa, in acelasi timp, publicului receptor. Astfel plecand de la aceste cerinte, se recurge adesea la anumite formule retorice, cum ar fi sloganul, cuvinte- soc, expresiile sablon. Majoritatea mesajelor ajung la public prin intermediul presei, iar pentru a fi cat mai credibili, oamenii politici au fost obligati sa studieze si sa aplice regulile specific comunicarii jurnalistice.

Scopul comunicarii este acela de a asigura un flux permanent de informatii dinspre structurile puterii catre public, adica de la comunicare prezidentiala sau guvernamentala, parlamentara sau administrativa, central sau locala, la comunicare din campanile electorale.

Aceasta inseamna ca un discurs politic trebuie modelat prin:

–          Scurtarea si simplificarea frazei

La un astfel de discurs trebuie lucrat pe doua planuri: acela al discursului parlamentar si acela al discursului mediatic. Se stie ca jurnalistii cauta acele “flash-uri” pentru a le cita in articole sau pentru a le reda in stirile radio si TV.

–          Apropierea limbajului politic de limbajul popular

Dezvoltarea audiovizualului ii oblige pe oamenii politici sa fie in contact direct cu electoratul si sa faca apel la tehnicile de adresare verbale.  Ei au adoptat un vocabular simplu, cu putine expresii tehnice, cu formule pitoresti, usor de inteles si au renutat la acele discursuri politice militariste.

–          Eliminarea elementelor abstracte in favoarea celor concrete, afective

Teme ca amenintarea cu disparitia tarii, pericolul extern, speranta in solidaritate, armonie, fraternitate, apelul la rezistenta si la datorie morala, sunt incadrate intr-un sistem in care lupta, refuzul, cruciade etc. constituie adevarate obsesii lexicale. Discursul politic mediatizat are ca scop seducerea, convingerea unor mase de oameni diferiti in plan cultural. Cel mai usor de obtinut o impresie  se poate realiza prin emotie si sentiment. Ceea ce conteaza acum nu mai este “ideea”, ci “impresia” pe care omul politic o lasa in amintirea publicului.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: