Doamna Mao

Nu doar americanilor li se intampla sa aiba un vis. Si chinezii viseaza. Sotia lui Mao Zedong, Madame Mao cum a numit-o Occidentul, a visat toata viata sa fie egala cu sotul ei. Povestea unei actrite frumoase, devenita cea mai urata femeie din China dupa ce a ajuns nevasta celui mai iubit fiu al poporului chinez.

„Am fost cainele presedintelui Mao si am muscat pe oricine mi-a spus el sa musc”, spunea d-na Mao in 1976, la procesul care i se intentase dupa moartea sotului ei, Mao Zedong. Acuzata initial de tentativa de lovitura de stat si de rebeliune armata, d-na Mao renuntase la avocati, alegand sa se apere singura. Era inceputul sfarsitului pentru o femeie careia ambitia de a fi in fruntea tuturor i-a guvernat – si in final ruinat – existenta. Visul ei de marire se destrama tocmai cand era foarte aproape de a se implini. Parea ca e suficient sa intinda mana pentru a atinge ceea ce-si dorise intreaga viata: sa fie in centrul atentiei, sa fie iubita de toata lumea, sa fie idolatrizata; sa fie asemeni sotului ei, cel dintai imparat comunist, divinizat de un miliard de supusi cu tunica si basc. In boxa acuzatilor si apoi in temnita, doamna Mao pur si simplu nu reusea sa tina pasul cu realitatea: „Nu sunt judecata corect. Am fost casatorita cu Mao 38 de ani. 38 de ani. Iar el este considerat un zeu, in timp ce eu sunt un demon”, spune ea prin vocea scriitoarei Anchee Min, autoarea romanului „Cum am devenit doamna Mao”, publicat recent la Editura Polirom.
Mao murise de o luna si, desi nu sotia urma sa ii fie succesoarea oficiala, pozitia acesteia in Partidul Comunist Chinez (PCC) si influenta pe care o putea exercita detinand controlul mijloacelor de propaganda ii permiteau sa considere ca, in sfarsit, vremea ei de glorie sosise.
Mao ii fusese iubit, sot, idol, carmaci destoinic. Insa de la un moment dat – nici ea nu mai stia cand –, devenise principala stavila in calea ambitiilor ei. Cu 38 de ani in urma, dragostea pentru Mao si magnetismul personalitatii acestuia o determinasera sa renunte la o cariera (promitatoare dupa unii, modesta, dupa altii) in actorie.

Paun intre gaini

Viitoarea doamna Mao s-a nascut in anul 1914, intr-o epoca in care in China nu toate femeile primeau un nume. A vazut lumina zilei intr-o familie modesta, ceea ce a fost ulterior o binecuvantare pentru CV-ul ei ca membru de frunte al PCC, dar a avut ghinionul ca tatal ei sa-si doreasca un baiat si sa nu se poata impaca mai apoi cu ideea ca are o fata. Acesta era atat de convins ca nevasta urma sa-i daruiasca un baiat, incat ii alesese deja si numele, Li Jinhai, pe care a fost nevoit sa-l schimbe in Li Shumeng cand pruncul s-a dovedit a fi fata.
Dezamagirea ca nu are un baiat a fost atat de mare incat a ruinat practic casnicia parintilor ei. Reprosurile au degenerat in certuri, certurile in batai, iar in final mama si fiica au fost alungate din casa. Ramasa pe drumuri, cu un copil mic in grija, mama d-nei Mao si-a gasit de lucru ca spalatoareasa. Fiindca nu reusea s-o scoata la capat, a fost nevoita sa se prostitueze. Isi invata fata sa fie supusa, dar copila, careia ii spunea pe atunci Li Yunhe, era mandra si ambitioasa: „Mama imi spunea ca trebuie sa ma consider asemenea ierbii, nascuta sa fiu calcata in picioare. Insa eu ma vad ca un paun intre gaini.”
Li Yunhe avea 16 ani cand i s-a parut ca maritisul cu un om de afaceri instarit era biletul ei de iesire din viata fara orizont pe care o ducea. A scapat de grija zilei de maine, insa postura de nevasta in China traditionalista a anilor ‘30 avea sa intre curand in conflict cu complexele ei de copil nedorit, metamorfozate acum in obsesia de a fi iubita si de a se afla permanent in centrul atentiei. A divortat. S-a mai casatorit o data si iar a divortat, inainte de a-si da seama ca teatrul este templul unde isi poate vedea visul cu ochii, iar scena – locul unde se va putea desfata cu dragostea publicului.

Mar Albastru

S-a inscris la universitate si a studiat literatura si teatrul. Apoi a plecat la Shanghai si a inceput sa-si faca o cariera ca actrita, luandu-si numele de scena Lan Ping (Mar Albastru). A primit cateva roluri in filme si piese de teatru. A jucat-o inclusiv pe Nora, in celebra „O casa de papusi” a lui Ibsen. Apoi o prietena i l-a prezentat pe Mao, ale carui discursuri inflacarau tineretul chinez revolutionar, dornic sa rastoarne oranduirea imperialista si sa-i alunge din tara pe cotropitorii japonezi. Nu stiu cum se spune coup de foudre in chineza, dar trebuie ca asta s-a intamplat. Frumoasa actrita de 23 de ani i-a luat mintile fermecatorului Mao. Ea si-a sacrificat cariera pentru idealurile lui revolutionare, el si-a pus la bataie casnicia si pozitia de lider al PCC. S-au casatorit, desi unii istorici speculeaza ca Mao inca nu divortase de a doua sotie, He Zizhen. Bolnava de nervi, aceasta era tratata intr-un spital din Rusia. Propaganda comunista ii construise cu tenacitate lui He Zizhen imaginea unui martir al revolutiei, iar conducerea PCC nu era deloc de acord ca Mao sa-si distruga reputatia comitand un adulter. Mariajul a primit verde de la partid numai dupa ce proaspata sotie a semnat un contract prin care accepta sa-si asume exclusiv rolul de consoarta: timp de 20 de ani, nu avea voie sa se afiseze in public alaturi de Mao si nu avea voie sa ocupe demnitati in aparatul de stat. Era nevasta celui mai puternic om din China, dar era departe de a fi egala lui. Nu era nici macar numarul doi. I se cerea discretie tocmai ei, cea avida de ostentatie.
Pentru a doua oara intr-un timp relativ scurt, soarta refuza sa satisfaca ambitiile de marire ale doamnei Mao. Trebuia sa continue sa fie iarba, cand era atat de aproape de a fi trandafir. Paunul era obligat sa accepte sa mai fie gaina macar pentru o perioada – dar probabil aceast lucru a facut parte din intelegerea ei cu Mao.

China in timpul lui Mao

Mao Zedong a venit la putere in China in 1949, la capatul unui Razboi Mondial si al unui razboi civil care macinase tara timp de 20 de ani. Inca din timpul razboiului, Kuomintang-ul, organizatie care ii reunea pe adversarii lui Mao, a inceput sa beneficieze de sprijin american. Ajuns primul presedinte comunist al Chinei, Mao a facut ceea ce face orice urmas al lui Lenin care se respecta: a trecut la epurarea adversarilor, concomitent cu colectivizarea. Actiuni soldate, potrivit lui Mao insusi, cu aproximativ 700.000 de victime intre 1949 si 1953. In realitate, cifrele se pare ca au fost mult mai mari: intre 2 si 5 milioane de victime (tarani, contrarevolutionari, oameni trimisi in lagarele de munca).
In 1958, la debutul celui de-al doilea Plan Cincinal (Marele Salt Inainte), tara era in haos; guvernarea comunista facuse deja zeci de milioane de victime ca urmare a foametei, iar popularitatea lui Mao era in cadere libera. De acest lucru au profitat adversarii sai “liberali” din PCC, Liu Shaoqi si Deng Xiaoping. Mao a fost inlocuit de Liu la presedintia Republicii Populare Chineze, dar a ramas presedintele PCC.

Revolutia Culturala
Dupa 1962, cei doi au cautat sa-i limiteze lui Mao puterile, oferindu-i o pozitie onorifica, in timp ce ei isi pastrau toate atributiile executive. Confruntat cu perspectiva pierderii puterii, Mao a declansat in 1966 Revolutia Culturala. Presedintele PCC spunea ca dusmanii de clasa, elemente burgheze, amenintau cuceririle revolutiei si trebuiau demascati si eliminati – adica exact ce facuse Stalin in Rusia anilor ’30, doar ca formula lui favorita era ca “s-a intensificat lupta de clasa”… Si, daca s-a intensificat lupta, e normal sa fie si victime. Fie ca s-a numit “intensificare a luptei de clasa”, fie ca s-a numit Revolutie Culturala, avem de-a face cu aceeasi batalie feroce pentru putere in sanul partidelor comuniste.
Revolutia Culturala justifica mutarea centrului de putere de la PCC la armata, care ii era fidela lui Mao prin ministrul Apararii, Lin Biao. Asmutite de Mao, Garzile Rosii au purces la un veritabil pogrom al intelectualilor chinezi; cei care activau in oras au fost trimisi la sate; milioane de oameni au fost executate de tribunalele ad-hoc ale Garzilor Rosii, in timp ce alte milioane de chinezi s-au sinucis dupa ce viata pe care o duceau a incetat peste noapte sa mai aiba sens.
Devenit mai precaut dupa ce fusese pe cale sa-si piarda pozitia, Mao a scos castanele din foc cu mana sotiei sale, punand-o, mai mult sau mai putin explicit, in fruntea Revolutiei Culturale. Ispitita de perspectiva de a avea putere si influenta, Jiang Ching si-a luat rolul in serios, devenind in scurt timp cea mai temuta femeie din China. Sefa a Sectiei Film din Departamentul de Propaganda al PCC, doamna Mao controla neoficial si Grupul celor Patru, comitetul insarcinat cu buna desfasurare a Revolutiei Culturale. Desi si-a justificat in permanenta actiunile spunand ca a facut doar ce i-a cerut Mao, opinia publica a sfarsit prin a-l “acuza pe mesager”: dupa 1970, chinezii erau convinsi ca Mao nu stie ce face nevasta lui, populatia blamand-o exclusiv pe ea pentru persecutiile incredibile care au macinat viata culturala chineza.

Moartea lui Mao
La inceputul lui septembrie 1976, doamna Mao nu mai avea rabdare. Sotul ei suferea de ceva vreme cu inima. Scapase cu viata dupa doua infarcturi, dar pe 7 septembrie starea lui s-a inrautatit subit. Aflata in vacanta, d-na Mao a fost chemata pentru a veghea la capataiul marelui lider. La spital, doamna Mao s-a substituit doctorilor: a cerut sa i se faca masaj sotului ei, desi acesta tocmai adormise. Apoi a cerut sa fie intors de pe o parte pe alta (Mao statea pe partea stanga, fiindca doar asa putea respira), fapt care i-a provocat lui Mao un stop respirator. A fost resuscitat, dar a murit peste doua zile. Avea 82 de ani.

Epilog
La nici o luna dupa moartea lui Mao, sotia sa a fost arestata impreuna cu ceilalti trei membri ai G4. A fost tinuta cinci ani in inchisoare inainte ca procesul ei sa inceapa. Acuzata de persecutarea oamenilor de arta pe parcursul Revolutiei Culturale, a refuzat sa recunoasca acuzatiile care i s-au adus. La proces a spus ceea ce sustinuse cu nenumarate ocazii inainte: „Am facut ce mi-a cerut Mao sa fac”; o dovada de supunere convenabila, dar ciudata pentru cea care alta data se vedea pe sine ca pe un paun intre gaini.
Doamna Mao a fost condamnata la moarte in 1981. Doi ani mai tarziu, sentinta i-a fost comutata in inchisoare pe viata: mai-marii partidului sperau ca detentia prelungita o va face in cele din urma sa-si recunoasca vina. N-a fost asa. Peste cativa ani, madame Mao a fost diagnosticata cu cancer de esofag, dar nu a vrut sa fie operata. Starea sanatatii ei a continuat sa se deterioreze si in 1991 a fost eliberata din inchisoare pe motive medicale. A fost internata intr-un spital, unde s-a sinucis prin spanzurare, pe 20 august 1991. Biletul de adio continea urmatorul mesaj: “Presedinte Mao, te iubesc! Eleva ta devotata vine sa te vada!”


(sursa The One)

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: