Relatia sentimentala sef-subordonat, cea mai periculoasa

Cresterea timpului petrecut la locul de munca, pauzele de masa si iesirile „in grup” dupa terminarea orelor de serviciu favorizeaza gasirea unui partener de viata din randul colegilor. Multi salariati se tem de asemenea relatii, insa de cele mai multe ori dragostea isi spune cuvantul.

Departamentele de resurse umane din marile companii considera ca o relatie sentimentala la locul de munca intre doi salariati poate crea o serie de probleme. Daca unul dintre parteneri este sef si celalalt subordonat exista riscul aparitiei favoritismelor, dupa cum sustin specialistii departamentelor de resurse umane. Acestia afirma ca in cazul in care seful este implicat intr-o relatie sentimentala cu subordonatul, acesta din urma va primi sarcini si misiuni mai usoare.

Pe de alta parte, departamentele de resurse umane recunosc ca nu au ce face nici in cazul unei relatii sentimentale sef-subordonat, nici in cazul unei relatii sentimentale sef-sef sau subordonat-subordonat. Asemenea relatii nu pot fi interzise, iar salariatii aflati in astfel de situatii nu pot fi concediati, deoarece iubirea nu poate fi declarata, prin lege, ilegala. Cu toate acestea, conducerile companiilor pot elabora un asa-zis regulament prin care sa fie „reglementate” indeosebi relatiile sentimentale dintre sefi si subordonati.

Dar, potrivit studiilor din ultimii ani, in tara noastra foarte putine companii au asemenea regulamente deoarece angajatii dau dovada de seriozitate la serviciu cand vine vorba despre relatii sentimentale. Relatiile sentimentale dintre sefi si subordonati sunt si cele mai „periculoase”. Colegii au anumite retineri atat fata de seful, cat si fata de subordonatul implicati in relatia sentimentala. Cu siguranta apar barfele, iar in cazul ruperii relatiei seful ramane pe post, iar subordonatul, fie de rusinea colegilor, fie de teama ca superiorul sa nu-i creeze probleme, va demisiona.  Nici in cazul unei „rupturi” sef-sef sau subordonat-subordonat, situatia la serviciu nu va fi prea usoara. De cele mai multe ori, unul dintre ei va demisiona caci nu va suporta sa-l vada, zilnic, pret de cateva ore, pe fostul partener.

Specialistii din departamentele de resurse umane sunt de parere ca autocenzura sta la baza unei relatii sentimentale la birou. Mai exact, fara declaratii de dragoste sau gesturi de afectiune in fata colegilor. Fiecare dintre cei doi parteneri si, in acelasi timp, colegi, in timpul serviciului trebuie sa-si vada de treaba lui. Problemele personale se rezolva acasa, nici macar in pauza de masa de la serviciu.

(sursa http://www.banknews.ro)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: