Intreprinzatori celebri: Ingvar Kamprad (Ikea),Akio Morita (Sony), Preston Tucker (Tucker Corporation)

Intreprinzatori celebri: Ingvar Kamprad (Ikea)

Despre Ingvar Kamprad s-a vorbit mult la inceputul lui 2004, cand publicatia Veckans Affarer a anuntat ca acest intreprinzator suedez l-a depasit pe Bill Gates in topul celor mai bogati oameni din lume. Informatia n-a putut fi verificata, dar ea a parut destul de credibila, dat fiind ca IKEA este una dintre cele mai profitabile companii private din lume, cu 200 de magazine in 31 de tari si cu o cifra de afaceri de 12 miliarde de dolari anual.
Kamprad a intrat in afaceri inca din adolescenta: cumpara chibrituri en-gros din Stockholm si le vindea en-detail, cu un profit frumusel. S-a extins apoi si la alte produse (seminte, decoratiuni de Craciun, creioane, stilouri), iar la 17 ani a infiintat IKEA, diversificandu-si constant gama de articole comercializate: portofele, ceasuri, bijuterii, ciorapi de dama etc. In 1947 a introdus si mobila, la un pret redus, lucru posibil gratie colaborarii cu diversi producatori locali. Mobila s-a dovedit un succes si Kamprad a decis sa se concentreze doar pe aceasta directie. In 1953 a deschis primul showroom unde oamenii puteau vedea si studia pe indelete marfa, convingandu-se astfel de calitatea acesteia.

IKEA a devenit fabricant de mobila datorita imprejurarilor: competitorii faceau presiuni asupra producatorilor care aprovizionau firma, ca urmare Kamprad a decis sa nu mai depinda de altii. Designerii sai au proiectat o mobila inovativa, formata din piese care se putea impacheta foarte economicos, in cutii de dimensiuni reduse, si pe care clientii o puteau asambla acasa, foarte usor. Aceasta forma de impachetare elimina si necesitatea unui serviciu de transport la domiciliu (clientii isi transportau singuri mobila), plus ca IKEA putea depozita cantitati mari de marfa in spatii reduse.
In ciuda averii sale considerabile, Ingvar Kamprad este cunoscut ca o persoana foarte zgarcita. Prefera sa mearga cu metroul la lucru, iar masina pe care o conduce este un Volvo vechi. Se zvoneste chiar ca atunci cand sta la hotel nu consuma deloc bauturi din mini-barul camerei, iar daca o face totusi, inlocuieste bautura consumata cu una identica achizitionata (mai ieftin) de la vreun magazin din apropiere.

Intreprinzatori celebri: Akio Morita (Sony)

A transformat un mic magazin din Tokyo intr-un gigant international, cu 158.000 de angajati si venituri anuale de peste 63 de miliarde $. Si a fost unul dintre putinii intreprinzatori care au ajutat la refacerea economiei Japoniei dupa cel de-al doilea razboi mondial. Cel mai celebru produs lansat de el este mini-casetofonul de uz individual, a carui denumire („walkman”) figureaza astazi in toate dictionarele lumii.

Akio Morita (1921-1999) s-a nascut intr-o familie bogata, care de 15 generatii se ocupa cu producerea bauturii sake. Toti se asteptau ca el sa continue aceasta traditie, motiv pentru care era pregatit asiduu in acesta directie: la varsta de 10 ani deja participa la sedintele staff-ului de conducere, iar pana sa atinga majoratul stia toate chichitele afacerii – de la secretele procesului de productie si evaluarea calitativa a sake-ului pana la modul de conducere a angajatilor. Totusi, pe masura ce acumula aceste competente, tanarul Morita descoperea si un alt lucru foarte important, anume ca nu era deloc pasionat de aceasta afacere a familiei sale. Interesul sau se indrepta mai degraba spre matematica si fizica, asa ca, spre dezamagirea tatalui sau, s-a inscris la Universitatea Imperiala din Osaka pe care a absolvit-o in 1944. In aceasta perioada a devenit foarte preocupat de tehnicile de inregistrare a sunetului. Apoi, imediat dupa absolvire s-a inrolat in Fortele Navale si aici l-a cunoscut pe Masaru Ibuka, un inginer electronist cu care a ramas foarte bun prieten. Iar prietenia aceasta a dus, dupa terminarea razboiului, la nasterea companiei-gigant de mai tarziu.

In 1946, cei doi au infiintat Tokyo Tsushin Kogyo Kabushiki Kaisha (Tokyo Telecommunications Engineering Corporation), o firma de produse electronice, cu 20 de angajati. Ibuka avea 38 de ani, Morita 25. In 1950, aceasta firma a pus la punct si a scos la vanzare in Japonia primul casetofon cu inregistrare pe banda magnetica, in 1957 a produs un aparat radio de buzunar in intregime tranzistorizat, iar in 1960 a venit cu primul aparat TV cu tranzistori din lume. Cu doi ani mai devreme, cei doi schimbasera numele companiei in Sony Corporation, numele venind de la latinescul “sonus” (“sunet”) combinat cu “sonny” (“baiete”), un apelativ foarte la moda in randul tineretului american. Morita dorea mult o denumire usor de pronuntat in orice limba si care sa fie asociata cu tineretea, cu energia.

Akio Morita a gandit o afacere in stil mare inca de la inceput. In 1952 cei doi parteneri au deschis un magazin cu produse electronice in New York, iar pentru promovarea lui au ales o idee simpla si foarte indrazneata: au arborat deasupra intrarii un steag mare, foarte vizibil, al Japoniei. Cum efectele razboiului recent incheiat erau inca puternice, toti au fost curiosi sa afle ce este cu aceasta prezenta ostentativa a simbolului Japoniei in inima Americii, ca urmare magazinul a fost vizitat de multi reporteri care au relatat despre ce e vorba, facandu-i implicit o publicitate gratuita.

Povestea walkman-ului incepe in 1979, cand Ibuka a cerut departamentului audio al companiei sa ii construiasca o jucarioara, un mini-casetofon la care sa poata sa asculte muzica in timpul lungilor sale zboruri cu avionul. Inginerii din acel departament s-au conformat si au creat un astfel de mini-casetofon, pe care l-a vazut si Morita. Un weekend intreg l-a invartit pe toate partile, iar la inceputul saptamanii urmatoare a venit cu propunerea sa scoata pe piata acest produs, pentru publicul larg. Propunerea sa n-a fost insa foarte bine primita de departamentul de marketing: cine ar cumpara un casetofon care poate doar sa redea, nu si sa inregistreze? Iar castile afecteaza auzul. Plus ca, daca asculti la casti, te rupi de restul lumii, te izolezi. In ciuda acestor remarci, Morita a decis totusi sa mearga mai departe. Si a dovedit ca intuitia sa era corecta: produsul s-a volatizat pur si simplu de pe rafturile magazinelor si astfel a fost initiata o noua cultura la nivel mondial, acea a purtatorilor de mini-casti in locuri publice.

Interesant e faptul ca walkman-ul a fost lansat dintr-o data, spontan, fara sa se faca absolut nici un fel de cercetare de piata. De altfel, Akio Morita era de parere ca “nu ai nevoie de o cercetare de piata realizata de specialisti. E suficient sa privesti atent felul cum traiesc oamenii, sa intuiesti cam ce le-ar prinde bine si sa mergi apoi pe acea directie.” Dar, bineinteles, aceasta strategie nu a dat intotdeauna roade: prajitorul electronic de orez, scos pe piata cam in aceeasi maniera ca si walkman-ul, a fost un esec. “Publicitatea, oricat de agresiva, nu va putea sustine niciodata un produs slab sau un produs caruia nu i-a venit inca vremea”, spunea Morita.

In 1989, Akio Morita a fost co-autor al unei carti despre cresterea economica a Japoniei (“The Japan that can say No”), in care critica modul american de a face afaceri. Se referea in special la faptul ca interesul crescut al corporatiilor pentru patrunderea pe piete noi inabusa preocuparea pentru a crea intr-adevar produse inovative. Iar o alta opinie care a starnit controverse a fost ca “sistemul american de management e foarte slab in ceea ce priveste luarea deciziilor. Cei pusi sa ia decizii au un puternic sentiment de insecuritate legat de slujba lor, spre deosebire de omologii lor japonezi.”

Agresivitatea aceasta l-a caracterizat si in afaceri. “Acolo unde nu este piata, creeaza tu una” era filozofia sa. “Vino cu produse pe care oamenii nu le-au mai vazut.” Exact asta a facut Akio Morita la Sony. Si ideile sale au influentat vizibil mediul de afaceri mondial.

Intreprinzatori celebri: Preston Tucker (Tucker Corporation)

Preston Tucker este omul care, la jumatatea secolului trecut, a avut curajul sa-i sfideze pe gigantii americani din industria auto, construind „automobilul de maine”, un model futurist, avansat tehnologic si inovativ in privinta sigurantei.

Tucker 48, cum se numea automobilul, era o limuzina cu patru usi, foarte joasa pentru anii ’50 (un metru si jumatate de la pamant), ce ingloba tehnologii de avangarda, experimentate in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Motorul, asezat in spate, constituia o replica a motoarelor elicopterelor de razboi si nu depasea 150 de kg. In total, automobilul cantarea mai putin de doua tone, ajungea de la 0 la 100 km pe ora in aproximativ zece secunde si putea atinge o viteza maxima de 190 de km pe ora. Era dotat cu un circuit de racire complet sigilat si, alaturi de farurile anterioare, prezenta un fel de „ochi ciclopic” care dirija lumina dintr-o parte in alta a drumului, corespunzator orientarii rotilor. In caz de accident, portbagajul situat in fata functiona ca spatiu de amortizare a socului, iar parbrizul (din geam stratificat) se putea desprinde. In interior incapeau comod sase persoane.

Specialistii sunt unanimi de acord ca automobilul Tucker 48 a fost cu adevarat un automobil al viitorului, foarte avansat pentru perioada in care a fost creat. Din pacate insa, competitorii de atunci l-au considerat pe Preston Tucker incomod, desprins de orice reguli si in posesia unui produs poate prea valabil, in stare sa rastoarne piata si sa marcheze un punct fara intoarcere. Ca urmare, au facut tot posibilul sa sunteze afacerea care se nastea, iar piedicile puse de ei au determinat firma producatoare, Tucker Corporation, sa dea faliment.

Copil fiind, Preston Tucker petrece mult timp in garaje, printre automobilele uzate. Apoi, in timp ce lucreaza ca vanzator pentru cateva fabrici de automobile,  il intalneste pe geniul proiectarilor de motoare al acelor vremuri, Henry Miller. Impreuna fondeaza in 1935 societatea Miller-Tucker Inc., care debuteaza construind automobile de curse pentru Henry Ford.

Dupa primele zece exemplare, Ford se arata insa nesatisfacut si colaborarea se incheie. Dar cativa ani mai tarziu, in timpul celui de-al doilea razboi mondial, visul incepe sa capete forma: publicul american isi manifesta tot mai zgomotos dorinta de a vedea pe piata modele noi de automobile, iar Tucker intelege ca e momentul sa incerce marele pas. Fondeaza Tucker Corporation si se stabileste la sud de Chicago, in interiorul unei foste fabrici care, in timpul razboiului, producea motoare pentru avioanele B29. War Assets Administration (WAA), care administra bunurile de razboi, ii pune la dispozitie dotarile fabricii, cu conditia ca intreprinzatorul sa achite 15 milioane de dolari pana la data de 1 martie a anului urmator.
Cu caracterul sau entuziast, stie sa se inconjoare de cele mai mari talente din lumea celor patru roti si il atrage pe designer-ul Alex Tremulis pentru a proiecta interioarele si caroseria a ceea ce definise drept „automobilul cel mai inovativ din ultimii 50 de ani”.

Tucker incepe sa construiasca prototipul, dar proiectul are nevoie de o injectie imediata de capital. Apelaza la prieteni pentru finantare, dar acestia ii pretind controlul total (sau aproape total) al societatii. Tucker se gandeste atunci la o alternativa care sa-i permita sa ramana proprietarul afacerii si adopta sistemul vanzarii de actiuni. Ideea prinde masiv, dar intreprinzatorul se confrunta imediat cu atacuri in presa, dirijate de marile firme producatoare de automobile. Curand, vanzarile de actiuni scad, iar reputatia lui Preston Tucker are de suferit. Reuseste totusi sa pastreze fabrica, dar episodul ii aduce o serie de dusmani la Washington.

Intre timp, lucreaza la prototip, pe care il va realiza in 100 de zile. Fabrica nu este inca activa si inginerii pe care i-a angajat construiesc masina bucata cu bucata, batand si modeland tabla de fier. Este incredibil, dar asa se naste primul automobil complet facut de mana, supranumit „Tin Goose” („Gasca din tabla”). 19 iunie 1947 este momentul in care Tucker isi realizeaza visul: in sfarsit, bijuteria sa este prezentata presei, distribuitorilor, clientilor si furnizorilor. In fata a 5.000 de persoane care isi tin rasuflarea, masina aluneca de-a lungul rampei… Un succes rasunator. Sosesc mii de comenzi, incepe productia de serie.

Dar Tucker mai are nevoie de bani, inca 5 milioane de dolari pentru a onora acordul cu WAA. Se hotaraste deci sa faca o noua miscare, vanzarea in avans a unor accesorii precum radio auto sau huse pentru scaune, prin care reuseste sa stranga 2 milioane $. Dar miscarea aceasta nu este chiar legala: Tucker vinde accesorii de instalat pe masini care inca nu exista. Incepe o ancheta extinsa si, ca urmare, este constrans sa intrerupa productia si sa concedieze 1.600 de persoane. Creditorii cer sa fie platiti, se apropie din ce in ce mai mult falimentul.

Tucker este convins ca gigantii din Detroit au conspirat pentru a-l elimina din business, dar nu are dovezi, numai cateva indicii. Nu-i ramane decat sa se predea: fabrica este inchisa, iar cele 50 de masini produse pana in acel moment sunt vandute la licitatie. Este sfarsitul visului. Asupra lui Tucker si a altor sapte asociati se abat o multime de acuzatii, printre care coruptie, furt si frauda. In 1950 sunt achitati, dar e prea tarziu – afacerea nu mai are nici o sansa sa fie repusa pe picioare.

Cu o asemenea poveste si fiind o masina atat de rara, Tucker 48 a devenit instantaneu un mit si un obiect de colectie. Astazi, in lume exista doar 48 de exemplare, unele in perfecta stare de circulatie, dar aproape toate sunt expuse in muzeele din Statele Unite. De mentinerea in viata a acestei legende se ocupa acum Tucker Automobile of America, cu sediul la Santee, in California.
Pentru informatii: http://www.tuckerclub.org.

(sursa Revista Omului de Afaceri)

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: