A admira un ganditor nu inseama a-i accepta si ideile ca atare

„A admira un ganditor nu inseama a-i accepta si ideile ca atare.”
Lucian Blaga

Este unul dintre exercitiile intelectuale pe care ar fi bine sa le facem cat mai des: sa ne cufundam total in sistemul de gandire al unei alte persoane, sa il intelegem cu adevarat, in toate superficialitatile si profunzimile sale si abia apoi sa ne desprindem pentru a ne pipai diferentele de viziune.

Marturisesc ca fac referire aici la un exercitiu cat se poate de dificil. Sa te lasi pe tine la o parte total pentru a-i face loc altuia in tine nu e deloc ceva la indemana, ceva lesne de realizat. Ba chiar sunt convins ca marea majoritate a oamenilor nu reusesc nici macar o data in viata sa faca asta.

Merita insa cu prisosinta! Merita incercat. Pana la urma, cum ai putea ajunge sa judeci cu profunzime lucrurile daca esti mereu propriul tau sclav, sclavul propriilor tale habitudini interpretative si preconceptii?

Deprinderea desprinderii de sine ar trebui dezvoltata in scoli. Urmandu-i apoi practicarea empatiei, a transpunerii simpatetice in persoana altuia. Este ceva similar cu ceea ce ti se intampla ori de cate ori te identifici pana la uitarea de sine cu eroul vreunei carti, al vreunui roman bun. Este unul dintre putinele lucruri care te pot ajuta sa-i intelegi cu adevarat pe cei din jurul tau, sa-i intelegi pe ceilalti. In conditiile in care lipsa intelegerii celuilalt este cauza tuturor turbulenteleor, a tuturor conflictelor din tara asta si de aiurea.

Admir, de pilda, pana la exaltare un ganditor precum Lucian Blaga (ca tot l-am citat mai sus). M-am hranit cu el pe indestulate. Sa ne fi intalnit insa in convingeri si abordari in mai mult de 20% din cazuri? Nu cred.

Este printre altele si ceea ce constat, ca reactie, ori de cate ori atac o tema mai sensibila, fie ea sociala, politica sau religioasa. Absolut de fiecare data, exista cel putin o persoana care se supara iremediabil pe mine. N-am ce face! Eu nu pot gandi decat din libertatea, sinceritatea si unicitatea mintii mele. Asta sunt si tot eu voi continua sa fiu. Nu ma tem de adversitati. Din contra, le agreez. Imi place polemica. E drept, cea cordiala.

Iar daca se intampla ca cineva sa-mi refuze de aici inainte complet cuvintele, atunci ma impac cu gandul ca e mai bine sa fie asa. Pentru ca nici nu ma vreau, in fond, citit de cineva care nu-mi suporta sinceritatea, sinceritatea unui om care, la un moment dat si intr-o anumita privinta, se poate intampla sa gandeasca altfel sau chiar complet diferit.

Din contra, ma simt excelent ori de cate ori cineva ma contrazice, chiar pe un ton apasat, spunand totusi ca, in alte ocazii, a mers pe-acelasi gand. Nu avem cum sa fim mereu de acord. Nici n-ar fi normal sa se intample asa. Suntem diferiti si e normal sa gandim si sa simtim diferit. E normal si sa ne contrazicem. E normal si minunat sa ne si admiram! Chiar daca, din cand in cand, ideile nu ni le acceptam.

(sursa http://www.manager.ro)

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: