10 sfaturi pentru o investitie amortizabila in tehnologie

1. Investiti direct proportional cu intentiile!

Ganditi-va cum vedeti afacerea dumneavoastra dezvoltandu-se in urmatorii doi sau trei ani. Tehnologia in care investiti acum poate fi potrivita pentru dimensiunea companiei, insa, in cazul in care intentionati sa va dezvoltati rapid, veti avea nevoie de o tehnologie care creste o data cu afacerea dumnevoastra.

2. Simplu de utilizat

Este important sa detineti un computer care sa proceseze rapid. In rest, este indicat sa il mentineti cat mai „aerisit”. Nu suprasolicitati sistemul cu o multitudine de programe inutile si costisitoare. La cumpararea computerului achizitionati licente numai pentru software-ul de baza si pentru cel care va este absolut necesar.

3. Optati pentru un furnizor care ofera si servicii de intretinere/depanare

Daca aveti nevoie de ajutor, daca intampinati dificultati in utilizarea tehnologiei, este bine sa va aflati in relatie cu un furnizor care ofera si servicii de depanare/intretinere. Promptitudinea cu care va rezolva orice problema tehnica trebuie sa stea la baza optiunii pentru unul sau altul dintre furnizori. Pentru ca promptitudine inseamna, intotdeauna, economie de timp si bani salvati.

4. Fiecare leu (mai ales nou) cheltuit trebuie sa aiba o justificare

Un computer bun nu este un computer care sa va coste o avere. In acelasi timp, insa, este tot la fel de adevarat ca, intotdeauna, „ai ceea ce cumperi”. Nu va depasiti bugetul.

Exista acest risc, mai ales in acest domeniu, deoarece nimic nu se misca mai repede decat tehnologia actuala. Ganditi-va la ce anume va este cu adevarat necesar. In cazul in care aveti de facut multe copii, de pilda, investitia (mai mare) intr-un „Laser” se va dovedi cea mai buna alegere.

5. Hotarati-va asupra unui produs inainte de a cumpara

In cazul in care nu optati pentru un produs gata-conceput, hotarati-va asupra componentelor de care aveti nevoie si cercetati ofertele de pret.

6. Apelati la sfatul unui specialist

Mare atentie la capacitatile persuasive ale vanzatorilor de produse IT! Ideal ar fi, in cazul in care nu va pricepeti, sa cereti sfatul unei persoane de incredere inainte de a decide ce anume veti cumpara.

7. Mare atentie la garantie!

Tineti cont intotdeauna de garantie. Cu cat perioada de garantie este mai mare cu atat mai buna este respectiva oferta. Altminteri, in lipsa unei garantii, se poate intampla sa platiti mai mult pentru reparatii decat ati plati pentru achizitionarea unui nou produs.

8. Oferiti o instruire adecvata

Daca investiti in tehnologie noua, iar angajatii dumneavoastra nu se pricep sa o foloseasca, se cheama ca ati risipit banii. Asigurati-va ca le veti oferi de la bun inceput un „training” de calitate. In felul acesta veti reusi sa sporiti foarte mult calitatea si eficienta activitatii.

9. Fiti cu ochii pe informatie!

Nu permiteti ca unitatea de stocare a computerului sa devina supraincarcata cu informatii. Aceasta ar incetini sensibil „gandirea” sa. Obisnuiti-va sa stergeti toate acele fisiere de care nu mai aveti nevoie si, in acelasi timp, aveti grija intotdeauna sa „asigurati spatele” informatiilor importante. Un back-up bine intretinut se poate dovedi un adevarat „inger pazitor” in momente de trem de importanta.

Daca utilizati Internetul, feriti-va de vizitatorii nepoftiti cu ajutorul programelor de protectie (de tip „scut [firewall]” sau „antivirus”). In plus, pentru a va asigura ca nimeni nu patrunde pe proprietatea dumneavoastra privata, folositi un program de parolare pentru documente, e-mail, baze de date, etc..

10. Fiti ferm(a) in relatia cu consultantii IT

In cazul in care se lucreaza pe mai multe calculatoare, este necesar ca acestea sa fie conectate in retea. Un consultant IT poate realiza aceasta legare in retea si va poate sfatui in legatura cu calea cea mai buna de urmat in acest sens. Fiti ferm(a) atunci cand expuneti consultantului ceea ce doriti. O retea trebuie intretinuta permanent. Motiv pentru care, este esential sa platiti serviciile unui specialist in retelistica responsabil.

(sursa Revista de Management pluristratificat)