Tehnici de motivare a echipei de agenti

Un agent de vanzari poate fi motivat ca orice alt angajat, el fiind dominat de aceiasi doi factori (sintetizati din piramida motivationala a lui Maslow):
– factorii ce tin de supravietuire;
– factorii emotionali si psihologici.

Agentul are nevoie de bani pentru a trai, pentru a-si sustine material familia. Banii sunt intotdeauna un factor motivational demn de luat in seama. Dar nu sunt totul! Agentul mai are nevoie si de incredere in sine, recunoasterea celor din jur, confort; si aici intervin factorii emotionali si psihologici, cu tehnicile de motivare aferente. Specialistii in motivarea oamenilor din vanzari spun ca nimic nu se compara cu o discutie de afaceri concretizata cu un contract.

Adrenalina unei negocieri nu poate fi inlocuita cu nimic in cazul unui agent de vanzari care isi iubeste meseria. Aceiasi specialisti spun ca exista o lista de 16 elemente ce intervin in motivare. Puteti stabili o strategie de motivare identificand, in cazul fiecarui agent, ce element este pregnant:
1. mandria, orgoliul;
2. imaginea in cadrul echipei;
3. curiozitatea pentru lucruri noi;
4. grija pentru apropiati (familie, rude, prieteni);
5. siguranta zilei de maine;
6. lacomia;
7. puterea;
8. loialitatea;
9. spiritul de aventura;
10. spiritul de competitie;
11. nevoia de a fi util;
12. entuziasmul;
13. comoditatea;
14. teama;
15. plictiseala;
16. convingerile morale, politice, religioase.

Asadar, un agent de vanzari a carui trasatura predominanta este mandria va reactiona foarte bine daca i se va oferi un post, o titulatura care-l va ridica in ochii sai si ai celor din jur. In aceeasi ordine de idei, daca un angajat manifesta o grija deosebita pentru familie, o asigurare medicala pentru toti membrii acesteia este tehnica de motivare ideala.
Pe de alta parte, am discutat pana acum doar de motivarea pozitiva. Ei bine, si tehnicile de motivare prin masuri disciplinare sunt necesare. O discutie cu un angajat care are performante din ce in ce mai slabe (cu o discutie in prealabil pentru identificarea cauzelor) se poate finaliza cu o reducere a primei lunare sau cu o retinere din salariu.

Nimic nu se compara insa cu motivarea ce tine cont de indeplinirea obiectivelor de vanzari. La finalul fiecarei luni, afisati pe un panou rezultatele fiecarui agent de vanzari si organizati un concurs. Castigatorul primeste, la finalul anului, o excursie cu familia intr-o insula exotica. Poate parea o cheltuiala uriasa, dar rezultatele pe care le obtineti vor intrece orice asteptari. In plus, un concurs anual cu un asemenea premiu va reduce fluctuatia agentilor. Daca un agent bun se gaseste pe un loc fruntas, cu sanse de a castiga premiul pus in joc, este posibil ca el sa nu plece in luna septembrie la o companie concurenta din dorinta de a pune mana pe premiu.
La intoarcerea din vacanta multe se pot intampla…

Tot in sfera motivarii, tehnica folosita de industriasul american Andrew Carnegie a facut istorie. Observand ca angajatii dintr-unul din combinatele sale, de la sectia de turnatorie, erau din ce in ce mai putin performanti, Carnegie a mers intr-o noapte in sectie si a intrebat: Cate sarje ati turnat in acest schimb?. A aflat raspunsul (5) si l-a desenat mare, cu o creta, la intrarea in hala. Atat si nimic mai mult. Angajatii din schimbul urmator au aflat ce s-a intamplat si au tras tare. La final au desenat, mandri, un 7 cat toate zilele. Dupa doua saptamani, se ajunsese la 12, adica exact maximul posibil pentru un schimb. Atentie, Carnegie a obtinut aceste performante fara a cheltui nici un ban (era, ce-i drept, si foarte zgarcit).

Fara nici o legatura de rudenie cu Andrew, Dale Carnegie, un reputat specialist in management si resurse umane, a spus ca nimic nu se compara, atunci cand e vorba de motivare, cu o promovare. Chiar daca nu-i dai bani unui om, da-i o functie mai importanta. Va fi incantat si o buna perioada de timp va lucra mult mai motivat stiind ca pe usa biroului sau sau pe cartea de vizita este o titulatura noua!. Ce va costa ca pe un Junior Trader sa-l faceti Senior Trader?

(sursa Revista de Marketing dinamic si Excelenta in Vanzari)

Fostul angajator, noul colaborator

Situatia favorizeaza atat concediatul, care dobandeste sursa sigura de venit, cat si compania care se foloseste de cunostintele aceluiasi angajat, nefiind nevoita sa suporte o perioada de acomodare pentru un nou salariat. In plus, compania nu plateste taxe statului sau bonusuri extrasalariale angajatului.

Dezavantajele afecteaza in mai mare masura concediatul, care, daca se bazeaza doar pe colaborarea cu fostul angajator, va castiga putin si va plati de unul singur toate taxele aferente pentru o persoana fizica autorizata, sustin jurnalistii de la Business Week.

Astfel, recruiterii recomanda:

1. Cantariti valoarea castigata de pe urma colaborarii cu fostul angajator in raport cu remuneratia pe care ati primi-o la un nou loc de munca full time. Daca nevoia de a dispune de un venit mic dar stabil este imperioasa, puteti alege sa lucrati cu fostul sef pe o perioada determinata de timp. Pe de o parte, proiectul pentru fosta companie va manca timpul in care ati putea cauta o slujba cu norma intreaga. Pe de alta parte, daca gasiti un job full-time, va fi obositor sa munciti o jumatate de zi pentru ambii angajatori.

2. Evitati afisarea unor stari emotionale extreme. Disponibilizarea poate aduce cu sine o reticenta de a munci pentru acelasi angajator. “Angajatii care au parasit cu resentimente compania in care lucrau nu sunt pregatiti psihologic pentru a se reintoarce in acelasi mediu, parasindu-si astfel posibilitatea de a gasi o noua slujba”, sustine Rabia de Lande Long, coach in cadrul companiei de consultanta Chartwell Advisors, citata de Business Week.

3. Analizati impactul pe care contractul cu fostul angajator l-ar putea avea asupra situatiei financiare. Intrebati-va angajatorul care sunt indatoririle pe care le aveti si ce procent din costul total al activitatii va va reveni. Puteti constata cu surprindere ca, desi lucrati in acelasi birou ca inainte de concediere, va trebui sa platiti toate convorbirile telefonice sau benzina necesara pentru a va deplasa in interes de serviciu. In plus, aveti in vedere ca, dupa terminarea proiectului, angajatorul nu este obligat sa va reinnoiasca contractul. Astfel, veti ajunge din nou somer.

(sursa http://www.wall-street.ro)

Cum arata un interviu de angajare: teste psihologice si grafologice

Pentru a face o selectie atenta, companiile au introdus sisteme de verificare a candidatilor, de la cele de aptitudini profesionale pana la cele grafologice sau de personalitate. Rata de promovabilitate nu este insa tocmai buna.

„Testele sunt realizate in asa fel incat sa imparta candidatii in doua categorii: pentru nivelele de entry-level si middle management. S-ar putea spune ca in medie, 40-50% dintre candidati trec testul, iar dintre acestia, diferentierea se face prin interviu si contact direct”, a declarat pentru Gandul Sorin Faur, HR manager BDO Romania si membru HR Club. De asemenea, doar 30% din cei care aplica pentru o pozitie inalta trec testele. Candidatii la un job in aceasta companie trebuie sa treaca de trei teste: cel profesional, psihologic si cel de limba straina. Dupa cum explica Faur, sunt cautati si acei candidati care, prin profilul de personalitate pe care il reprezinta, nu vor pune probleme de compatibilitate cu angajatii mai vechi. „Anumite tipologii sunt pur si simplu incompatibile si trebuie evitata aparitia unor situatii tensionate doar din acest motiv”, spune el.

Cel putin trei interviuri dupa doua teste de verificare

Mai greu le va fi candidatilor care urmaresc un job in cadrul companiei P & G, unde dupa ce vor trece un test online, direct de pe site-ul companiei, vor fi chemati pe urma la sediul firmei pentru a da un alt test, de data aceasta pe hartie, care le masoara abilitatile cognitive. Testul pe hartie contine 40 de intrebari de matematica usoara, logica si intelegere de text si intrebari figurale, care trebuie completat in 65 de minute si este asemanator testelor GMAT din strainatate. „In continuare, urmeaza minimum trei interviuri cu reprezentantii companiei”, a declarat pentru Gandul Maria Galca, employee relations & compensation & benefits manager in cadrul P & G.

(sursa http://www.banknews.ro)

Cum sa devii un angajat greu de concediat

Daca in unele parti ale lumii problemele economice sunt aproape de sfarsit, in Romania par sa se adanceasca pe zi ce trece, criza financiara fiind amplificata de o continua criza politica. In consecinta, companiile sunt tot mai tentate sa ia masuri de siguranta prin reducerea costurilor si micsorarea numarului angajatilor.

Riscul concedierii planeaza asupra tuturor salariatilor, dar intr-o masura invers proportionala cu valoarea si importanta angajatului in interiorul companiei. Conform consultantilor in resurse umane de la CareerBuilder.com, oricine poate sa-si creasca valoarea, in acest sens ei recomandand cateva metode.

Adu sau economiseste bani pentru companie! Cand mediul economic nu arata prea bine, companiile incep sa-si clasifice angajatii in doua categorii mari: cei care aduc bani si cei care economisesc bani. O strategie adecvata este sa te vezi nu doar ca un simplu angajat, ci ca un centru de profit sau pierderi. Noteaza toate situatiile in care ai contribuit la profitul organizatiei sau ai ajutat la economisirea de fonduri si foloseste-le ca argument la urmatoarea evaluare de personal.

Fa-te indispensabil! In conditiile actuale, o greseala fatala se poate dovedi izolarea intr-un colt al biroului si ruperea legaturilor cu restul colegilor sau managerilor. E de preferat sa devii atent la ce se petrece in jurul tau, sa observi care sunt activitatile esentiale si sa te implici in ele. Fiind parte a proiectelor importante si sprijinind activitati auxiliare muncii tale, iti vei construi o pozitie greu de desfiinat in interiorul companiei.

Analizeaza de doua ori acceptarea unei promovari! Un rol in productie se poate dovedi mai sigur decat un rol managerial. Cand starea economiei este extrem de instabila, managerii din esaloanele inferioare stau pe un scaun mai nesigur decat angajatii obisnuiti.

Refa-ti reteaua de prieteni si cunoscuti! Adu-ti aminte de cunostintele cu care nu ai mai vorbit de mult timp si trimite-le un e-mail sau da-le un telefon. Restabileste lunar legatura cu cateva persoane, pentru ca una din ele s-ar putea dovedi salvatoare intr-un moment critic. Complementar, expertii CareerBuilder recomanda participarea la evenimentele din industria in care activezi.

Investeste in educatie! Astfel iti poti creste valoarea pe piata muncii si sansele de a-ti pastra jobul. Imbunatatirea aptitudinilor si extinderea cunostintelor sunt vitale nu doar in vremuri economice tulburi, ci si in conditii normale. Unele companii ofera programe de training sau cursuri gratuite. Tine legatura cu departamentul HR pentru a afla daca exista astfel de oportunitati.

(sursa www.banknews.ro)

Topul celor mai bine platite joburi de acasa

Grupul de reviste Burda Romania a decis sa lase 15 editori sa lucreze de acasa, facand o economie de spatiu de 150 metri, aproximativ un etaj.

„Am trimis oameni sa lucreze de acasa, le-am dat computer, softuri, legaturi FTP, internet. Nu a fost nevoie sa reducem costurile prin micsorarea salariilor, atat timp cat acei oameni nu mai ocupa spatiu, nu consuma energie electrica. Pe fiecare persoana inseamna o reducere a cheltuielilor de 15-20%”, a declarat Sandi Apostoloiu, general manager al Burda.

Avantajele pentru o companie de a lucra cu un om din afara sunt inclusiv de natura fiscala – acestia pot fi platiti pe drepturi de autor, fara a mai trebui sa fie platite contributii sociale. Joburile din domeniul IT se afla in poll-position cand vorbim despre veniturile care pot fi realizate de acasa. Cei mai cautati in aceasta perioada sunt web designerii, care pot ajunge la venituri lunare de 2.200 de euro, dar pot lucra de acasa si programatorii de aplicatii software, chiar si administratorii de retele.

„Freelancerii in domeniul web design sunt foarte cautati in momentul de fata. Bugetele de marketing s-au redus foarte mult in acest an, ceea ce a obligat firmele sa lucreze mai putin cu agentii specializate si sa caute freelanceri mai ieftini”, spune Mihai Moghior, managing partner al firmei de resurse umane Brainspotting.

Potrivit acestuia, in timp ce tariful de agentie variaza intre 21 si 25 de euro pe ora, un web designer care lucreaza de acasa cere intre 8 si 15 euro pe ora. Insa pretentiile companiilor s-au transferat anul acesta de la agentii catre freelanceri – li se cer standarde de calitate mai inalte si li se impun termen de plata cu care nu erau obisnuiti. Un web designer era obisnuit sa-si incaseze banii la momentul predarii lucrarii, acum poate primi banii la 15-30 de zile dupa livrarea proiectului.

De regula, un freelancer poate face in paralel mai multe proiecte punctuale, ceea ce ii rotunjeste veniturile lunare, oferindu-i posibilitatea de a castiga mai mult decat daca ar fi angajat intr-o companie. Un angajat full time poate primi intre 500 si 800 de euro net pe luna daca este Junior web designer si pana la 1.300 de euro daca este Senior web designer.

(sursa www.banknews.ro)

Ucenicia la job aduce beneficii pe termen lung

Ucenicia angajatilor novice are multiple beneficii; faciliteaza intelegerea regulilor si culturii organizatiei, dezvolta abilitati, contribuie la dezvoltarea unui plan de succesiune si creste gradul de retentie a angajatilor. Cu toate acestea, sub o treime din companii (31%) ofera acest tip de coaching, desi alte 14% sustin ca intentioneaza sa implementeze in urmatorii doi ani job shadowing-ul. Pentru 56,5% din companiile care adopta job-shadowing-ul, ucenicia la locul de munca este parte a unui program complex de mentorat si este obligatorie pentru mai mult de jumatate din personal. Responsabili de aplicarea programelor sunt de obicei directorii de departament in proportie de 35% si angajatii din departamentele de resurse umane (65%). “Ucenicia este de fapt o forma de invatare experimentala (n. red. pe baza activitatilor desfasurate sau observate) absolut necesara in momentul in care o persoana promoveaza sau trece dintr-un department in altul. Ca in orice program de coaching, cei care devin “mesteri” pentru ucenicii lor trebuie selectati cu grija”, sustin Eric Davis, reprezentant al Institute for Corporate Productivity. Desi majoritatea companiilor monitorizeaza efectele programelor, sub 9% dintre acestea calculeaza aportul monetar pe care ucenicii ar trebui sa il aduca ulterior. Succesul programului este monitorizat prin feedback de la participant (80%) si de la manageri (71%). Studiul a fost realizat in luna iunie a anului curent pe un esantion reprezentativ de 711 de companii.

(Sursa http://www.wall-street.ro)

Ai grija de CV-ul invizibil

Cererea de referinte despre abilitatile profesionale si comportamentale la fostul loc de munca reprezinta o practica recunoscuta in recrutare, decisiva uneori pentru angajare. CV-ul invizibil este compus dintr-o serie de opinii ale fostilor si actualior colegi in ceea ce priveste relationarea ta cu mediul de lucru si cu valorile companiei. Odata ce aceste informatii sunt impartasite recruiterului, toata lumea va afla ce scrie in CV-ul tau invizibil, cu exceptia ta. De exemplu, un vicepresedinte al unei companii activa in domeniul FMCG (industria bunurilor de larg consum) ridica profitul organizatiei sale in fiecare trimestru. Cerea maximul de efort de la salariatii din subordine, isi dorea cresterea eficientei departamentului de vanzari si credea despre sine ca este un pasionat al muncii depuse. La o analiza facuta de colegii sai, acesta a fost portretizat ca fiind un sef dur si deloc rezonabil in cerinte. Ce ar trebui sa faci pentru a avea control asupra CV-ului invizibil? 1. Afla ce cred ceilalti despre tine. Cauta feedback la actiunile tale intreband colegii de incredere si superiorii. Intreaba membrii echipei in care lucrezi ce cred ca ai avea de imbunatatit in relatia cu ei. 2. Cere departamentului de resurse umane si managerului o evaluare anuala a performantelor si un feedback substantial in aceasta privinta. Intreaba ce parare au colegii despre munca pe care o depui. Intreaba ce parere are manager-ul de rezultatele tale. Si nu uita sa intrebi pe ce pozitie te afli in ierarhia talentelor din compania ta. 3. Gaseste-ti un mentor. Fie ca este un coleg de serviciu sau o persoana din afara companiei, ai nevoie de cineva care sa te sprijine si care nu numai sa iti arate punctele slabe, ci sa te ajute sa evoluezi. 4. Auto-evaluarile permanente sunt cheia intocmirii unui CV invizibil reusit. Fa o lista cu lucrurile pe care trebuie sa le schimbi si incearca sa bifezi lunar cate o reusita.

(sursa http://www.wall-street.ro)

Ce gandesc angajatorii cand citesc un CV

Candidatii se confrunta adesea, mai ales la inceputul carierei lor, cu situatia frustranta in care trimit un CV pentru un job ce pare croit pentru ei, gandindu-se ca a doua zi vor primi sigur telefon de la managerul de resurse umane al companiei, fara ca, in cele din urma, angajatorul ideal sa ii contacteze vreodata. Desi, statistic vorbind, cea mai mare parte a CV-urilor trimise nu vor primi niciun raspuns, fiecare candidat are la dispozitie mai multe posibilitati prin care isi poate creste sansele ca firmele sa ii ia in consideratie aplicatia. Inainte de toate, scrierea CV-ului trebuie sa se realizeze avand in fata principalele interese ale angajatorului. Astfel, cu cat prezentarea este mai adecvata intereselor firmei, cu atat sansele de a primi raspuns sunt mai mari. Venind in ajutorul candidatilor, expertii de la Robert Half International, lider mondial pe piata recrutarilor, enumera cateva din intrebarile majore carora managerii de HR le cauta un raspuns in CV. 1.Poate candidatul acoperi nevoile firmei? Este prima si cea mai importanta intrebare a unei companii aflate in cautare de personal. O greseala frecventa facuta de candidati este enumerarea experientelor anterioare care ii califica pentru respectivul post, fara insa a targeta compania careia i se adreseaza. Astfel, in schimbul trimiterii unui CV generic, acelasi pentru toate companiile, aplicantul este sfatuit sa-si adapteze prezentarea pentru fiecare firma in parte. 2.Cat timp va ramane in firma? Procesul de angajare este lung, complicat si costisitor. Potrivit datelor Employment Policy Foundation din Statele Unite, o companie plateste, in medie, 13.500 dolari pentru inlocuirea unui angajat, de aceea patronii isi doresc salariati cat mai loiali si stabili. Un CV cu multe job-uri enumerate intr-o perioada scurta de timp va atrage suspiciuni din partea managerilor. In acest caz este de preferat scrierea unui CV functional, organizat in jurul rolurilor si realizarilor, decat unul cronologic. 3.Este candidatul un profesionist? Aplicantii au o sarcina la fel de dificila ca cea a unui agent de vanzari care incearca sa convinga un client ca are un produs bun doar descriindu-l fara a-l da spre testare. Asemanator, un manager de HR va utiliza doar cateva pagini tiparite pentru a-si da seama ce fel de candidat are in fata. Cum pe masa de lucru mai asteapta alte cateva sute de CV-uri, calitatea scrierii si a informatiei sunt esentiale. O greseala gramaticala sau o nepotrivire cronologica pot ridica semne de intrebare asupra calitatii potentialului angajat.

(sursa http://www.jobmate.ro)

Stam mult la munca, pe bani putini

Peste 41 de ore a stat, in medie, un angajat roman la serviciu, intr-o saptamana din ultima parte a anului trecut. Mult peste media europeana – 40,4 ore/saptamana – , statistica plasandu-ne in topul europenilor „muncitori”.

Si in privinta numarului de ore de munca anuale negociate cu angajatorul stam foarte bine: 1.840, dupa cum arata o cercetare realizata de Eurofound (Agentia Europeana pentru Ameliorarea Conditiilor de Viata si Munca – Dublin).

Aceste cifre, confirmate de specialistii in resurse umane, nu indica neaparat ca romanii sunt si foarte eficienti. „Nu stim daca in cazul romanilor numarul mare de ore petrecute la birou inseamna si o productivitate mare”, spune Iuliana Badea, sales manager in cadrul companiei de recrutare Lugera & Makler. In plus, nu toate firmele platesc orele suplimentare lucrate de angajati.

„In fabricile in care se munceste in ture, orele suplimentare sunt pontate. Totusi, sunt foarte putine cazuri in care angajatii de birou care stau peste program primesc echivalentul in bani al orelor suplimentare lucrate”, mai spun specialistii in resurse umane, adaugand ca nici plata fortei de munca nu este comparabila cu aceea din tarile vestice.

Program scurtat

Daca in statele-nou intrate in Uniunea Europeana se munceste cel mai mult, francezii si germanii au timp liber din plin. Francezii muncesc doar 38,4 ore pe saptamana, cu doua ore sub media UE, iar nemtii au cele mai multe zile libere (concediu si sarbatori legale), insumand 40,5 in fiecare an.

Metoda prin care cele doua parti, angajatii si angajatorii, cad la un acord privind numarul de ore de lucru este, in UE, contractul colectiv de munca. Reprezentantii Eurofound afirma ca in tarile vestice programul a fost scurtat de la un an la altul si estimeaza ca acelasi lucru se va intampla si cu statele mai nou-intrate in UE.

(sursa www.banknews.ro)

Cum sa reusiti in schimbarea carierei

Daca slujba pe care o aveti nu va mai place sau credeti ca nu va mai aduce satisfactii profesionale, atunci este bine sa luati in calcul o schimbare a carierei, chiar daca este criza. Specialistii in resurse umane atrag insa atentia asupra dificultatilor pe care s-ar putea sa le intampinati, de exemplu un salariu mai mic, macar pentru inceput. „Fiti pregatit pentru ca rezultatul final s-ar putea sa fie putin diferit fata de ce v-ati asteptat. Si fiti realist cu privire la cat timp va va lua sa urcati noua «scara aleasa»”, spune Kate Donaghy, consultant al companiei Manchester Square Partners, care ofera consultanta in privinta schimbarii carierei executivilor, citata de cotidianul britanic „The Times”.

O solutie pentru ca trecerea de la o cariera la alta sa fie mai usoara, scrie „The Times”, este sa procedati la obtinerea unui job part-time, in paralel cu vechiul job. Daca veti vedea ca faceti fata cu succes, puteti opta pentru o slujba fulltime, in noul domeniu ales.

Cat de bine va cunoasteti?

Inainte de orice schimbare, trebuie sa fiti sigur ca v-o doriti si ca nu este vorba despre un simplu moft. Totul, spune Sorin Faur, director de resurse umane al companiei BDO Conti Audit, ar trebui sa plece de la clarificare personala si autocunoastere. „Cariera trebuie sa fie construita pe fundamente personale solide, pe o pasiune sau un interes constant al persoanei, care rezista in timp, eventual toata viata. Cel mai important lucru este sa stiti ce vreti”, afirma Sorin Faur.

Autocunoasterea, spune si Sotiris Karagiozidis, managing partner la compania Unlimited Potential, este extrem de importanta. „In primul rand, felul in care va vedeti influenteaza, intr-o mare masura, modul in care va percep si ceilalti, de exemplu potentialii angajatori. Trebuie sa va faceti o autoevaluare foarte sincera a abilitatilor, dorintelor, obiectivelor legate de cariera, astfel incat sa fiti sigur ca vizati domeniul si nivelul ierarhic potrivit”, spune Sotiris Karagiozidis. Autocunoasterea, subliniaza specialistul, va va ajuta sa evitati multe dezamagiri profesionale si sa alegeti calea cea buna catre o cariera de succes.

In cazul in care sunteti in cautarea unui domeniu care sa va pasioneze, atunci va puteti axa pe identificarea activitatilor care va fac implinit. „Daca doriti sa castigati cat mai multi bani, va puteti orienta catre descoperirea domeniilor bine platite si catre a va forma abilitatile si experienta necesare performantei. In cazul in care doriti sa va numarati printre cei mai buni dintr-un sector de activitate, aflati care va sunt punctele forte si dezvoltati-le”, recomanda Anca Deleanu, consultant al companiei Catalyst Recruitment Solutions.

Planificati!

Expertii in resurse umane spun ca un prim pas pentru reusita schimbarii carierei este planificarea. „Puneti pe hartie un plan referitor la punctul in care va aflati, punctul in care vreti sa ajungeti si mijloacele pe care le aveti la dispozitie pentru schimbare”, indeamna Sorin Faur.

El le mai recomanda celor care vor sa-si schimbe cariera sa se intereseze despre calificarile profesionale de care au nevoie, astfel incat sa inteleaga ce atuuri au deja. Alte intrebari la care trebuie sa va raspundeti sunt, spune Sorin Faur, „care este evolutia profesionala fireasca pentru noua cariera”, „ce salarii exista in domeniu?” si „care sunt dezavantajele si riscurile de a lucra in noul domeniu?”. La capitolul „riscuri” trebuie sa mai luati in calcul si  faptul ca, in perioada de trecere de la o slujba la alta, va va fi mai greu si va trebui sa luptati pentru castigarea credibilitatii. „In acelasi timp, trebuie sa dovediti ca sunteti o persoana care stie ce vrea si care actioneaza ferm, cu maturitate. Trebuie sa demonstrati ca schimbarea carierei nu este doar un capriciu”, mai spune Sorin Faur.

Fiti activ si folositi-va de prieteni!

Acum, mai mult ca oricand, cautarea unui nou loc de munca trebuie sa fie un demers foarte activ. Nu este de ajuns sa va postati CV-ul pe un portal de joburi sau sa trimiteti mesaje catre toate companiile care fac angajari, pentru ca astfel nu veti ajunge nicaieri. „Este necesar sa va revizuiti si actualizati periodic CV-ul, sa va personalizati scrisoarea de intentie pentru fiecare companie catre care o trimiteti si sa vedeti cum va puteti scoate in evidenta calitatile sau calificarile relevante pentru acea companie sau pentru acel post”, afirma Sotiris Karagiozidis.

(sursa www.banknews.ro)