Povestea succesului – De la cerşit la Harvard!

Liz Murray şi sora ei mai mică nu numai că n-au apucat să se bucure de copilărie, dar au fost nevoite să doarmă pe străzi, să fure şi să cerşească, plus alte multe umilinţe, pt a supravieţui. Toate astea pt că părinţii lor erau dependenţi de droguri. Atât de dependenţi încât ajunseră să vândă inclusiv televizorul din casă pt a face rost de o doză. Inevitabil, s-au umplut de datorii şi au ajuns să piardă şi casa. Liz avea 15 ani în acel moment. Tot atunci, mama lor a aflat că avea SIDA şi a murit la scurt timp. În 2006, moare şi tatăl ei din acelaşi motiv. Astfel Liz ajunge să doarmă prin boscheţi şi prin staţiile de metrou, să cerşească şi să fure sau să caute prin gunoaie pt o bucată de pâine.

“Mâncam cuburi de gheaţă pentru că ne dădea impresia că mâncăm. Şi împărţeam un tub de pastă de dinţi, ca mâncare în loc de cină.”

Cele două surori au decis să se întoarcă la şcoală, însă Liz pentru că era foarte încăpăţânată chiulea de la ore şi până la urmă a ajuns din nou să nu mai frecventeze şcoala. Doar că la 17 ani decide să-şi reia studiile şi termină cei 4 ani de liceu în doar doi ani, cu ajutorul unei profesoare care a crezut cu tărie în potenţialul ei. Fiind nominalizată de profesoara ei, în primii 10 elevi ai şcolii, a primit ca recompensă o excursie la Harvard.

Din acel moment asta şi-a dorit cel mai mult: să fie studentă la Harvard. Datorită rezultatelor foarte bune şi a situaţiei ei, primeşte o bursă de studii şi este acceptată la prestigioasa universitate. Vara trecută a absolvit.

În Ianuarie şi-a publicat povestea (Breaking Night: A Memoir of Forgiveness, Survival, & My Journey from Homeless into Harvard) care între timp a devenit bestseller şi subiect de inspiraţie pt un film în care rolul ei este jucat de Thora Birch.

În prezent, Liz Murray organizează conferinţe în care le vorbeşte tinerilor despre pericolul drogurilor şi dă ca exemplu povestea ei de viaţă. A vorbit alături de Tony Blair, Mikhail Gorbachev şi Dalai Lama, deasemenea a primit Chutzpah Award by Oprah Winfrey.

(sursa neuronu)

What is that? (Τι είναι αυτό)

Undeva, într-o curte, pe o bancă. Un tată şi fiul său, între care stă „umbra de plumb a preazilnicei pâini”. Împovărat de ani şi neputinţe, tatăl îşi întreabă fiul (care citeşte, absent, dintr-un ziar) cum se numeşte pasărea ce tocmai a aterizat pe un tufiş din preajmă. Curiozitatea sa e foarte asemenea interogărilor inocente ale unui copil. Fiul, uşor deranjat, îi răspunde: „O vrabie”. Zburătoarea le tot dă târcoale şi îl fascinează pe bătrân. Care nu pare să-i fi ţinut minte numele. Aşa că repetă întrebarea. Fiul, vădit enervat, îi răspunde iar. Situaţia se repetă şi iritarea fiului sporeşte cu fiecare nouă întrebare. Ieşindu-şi din fire, îşi silabiseşte răspunsul: „Vra-bi-e!!!” La urmă, bătrânul se ridică de pe bancă şi se duce în casă. Revine în scurt timp cu un fel de caiet scorojit – jurnalul său din tinereţe. Îl deschide la un loc anume şi-l pune în braţele fiului uimit: „Citeşte aici. Cu voce tare.” Fiul se conformează: „Ieri, fiul meu cel mic a împlinit trei ani. Stăteam cu el într-un parc, pe o bancă. O pasăre s-a apropiat de noi. Băieţelul meu a vrut să ştie ce nume poartă. I-am spus că e o vrabie. Apoi m-a întrebat de alte douăzeci de ori ce nume poartă. De fiecare dată i-am spus că e o vrabie. Niciodată nu m-am enervat. Dimpotrivă, de fiecare dată când mă întreba simţeam valuri de emoţie faţă de scumpul meu băieţel…” Fiul, ruşinat, îşi vine în fire. Îşi sărută apoi tatăl pe obraz şi-l îmbrăţişează lung…(sursa Agenda LiterNet)

Film educaţional

Cum sa-ti definesti proiectul profesional ?

Proiectul este baza orientarii profesionale. Acest timp de reflectie si de analiza a propriei persoane si a mediului care te inconjoara este una din cheile reusitei unei insertii profesionale pe termen scurt sau mediu.

Cine sunt ? Ce caut ? Posed calificarea si experienta necesara in acest sens ? Definirea proiectului professional presupune inainte de toate sa-ti pui aceste trei intrebari.

Desi simple, ba chiar simpliste, aceste intrebari au bataie mai lunga decat lasa sa se intrevada. Si aceasta deoarece vizeaza: 1 – un bilant personal; 2 – un bilant profesional si 3 – un proiect profesional, nelasandu-te sa ratacesti drumul.

Pune in practica o idee. Un proiect de vacanta, un proiect profesional sau chiar un proiect de viata… Chiar daca miza difera, intrebarile de baza au multe in comun. In cazul proiectului profesional, trebuie sa incepi prin a face inventarul atuurilor de care dispui (de la a sti sa faci la a sti sa traiesti), apoi sa iti analizezi valorile personale (avutie, siguranta, responsabilitate, creativitate, etc.), inainte de a trece la studiul fezabilitatii proiectului. Este posibil sa fie nevoie sa iti completezi formarea sau sa obtii o calificare si competente suplimentare sau sa conduci un studiu de piata, anchete, etc.

Fii in concordanta cu tine insuti. Intre introspectia psihologica si bilantul competentelor, proiectul profesional trebuie sa scoata la suprafata ce e mai bun din tine. Si asta fara neadevaruri. Iata un exercitiu dificil pentru ca trebuie sa obtii o sinergie intre ceea ce esti, postul sau posturile la care aplici si piata muncii. Fapt pentru care nu exista o formula magica. O astfel de initiativa trebuie sa fie pur pragmatica. Un truc care ar putea sa te ajute: listeaza intr-un tabel aspectele care te caracterizeaza – infatisarea, relatiile, resursele interioare, calitatile, defectele, etc. – asa cum sunt ele percepute de tine insuti, dar si de ceilalti.

Cele 7 reguli de aur

1- Ia in considerare toate experientele personale si profesionale pentru a-ti identifica atuurile.
2- Fii receptiv la toate oportunitatile; mediul evolueaza, la fel ca si tine.
3- Asigura-te ca alegerea ta profesionala ia in considerare atat ce e important pentru tine, cat si realitatea socio-economica.
4- Castiga din relatiile cu anturajul : acesta te poate ajuta sa descoperi aspecte ale proiectului la care nu te-ai gandit.
5- Fii pregatit sa investesti timp, energie si perseverenta pentru a-ti duce la bun sfarsit proiectul.
6- Evalueaza avantajele si dezavantajele punerii in aplicare a unuia sau altuia din proiectele profesionale.
7- Transforma ideea in proiect, apoi proiectul in actiune, fixandu-ti in acelasi timp termene-limita de respectat.

(sursa http://www.informatiiprofesionale.ro)

Batai de cap. Oare conteaza titlul?

Un jurnalist ii da redactorului sef al  ziarului „Chioraste-te” sa ii citeasca articolul despre o problema de actualitate, de o importanta majora, care ar fi trebuit sa fie publicat a doua zi. Redactorul isi sterse ochelarii, studiindu-i nerabdarea jurnalistului de a i se citi noua povestire. Dupa doua minute redactorul isi ridica fruntea de pe foaia cu pricina, apoi mototoli hartia si cu „slam” de trei puncte, mingea din hartie se rotii in jurul inelului de la cosul de gunoi.

– Gata! Vezi unde ti-a ajuns articolul, in cos. E copiat din alte surse, asa-i?

– Aproximativ, doar ideea de baza, spunea tanarul gazetar tremandu-se ca seful sa nu-si verse furia pe el.

– Si limbajul care l-ai folosit are urme de la alte gazetarii.

– Nu e adevarat, prinse putin curaj jurnalistul. Pot sa scriu un alt articol, aici in fata ta, dar pentru ce sa scriu altul, ca doar tot aceleasi cuvinte sunt folosite, doar puse si intr-o oarecare forma si da un alt context si o alta problema. Chiar daca au mai scris si altii un articol legat despre aceeasi problema, poate la ei nu suna  asa de socant cu suna articolul meu.

– Da, e bine, orice scri trebuie sa ramana in mintea cititorului si chiar daca au mai fost scrise articole sunt mii si mii de opinii, iar eu vreau opinia ta despre aceasta problema, stiu ca poti, asa ca spor la scris. Vreau un articol autentic.

– Doar o problema, majoritatea subiectelor sunt discutate, de unde facem rost de noutati?

– Ne descurcam cum putem.

Redactorul morocanos is sterse fruntea imbrobodita cu sudoare, apoi isi aprinse a zecea tigare pe seara aceea si verifica si studiaza in liniste pe internet ce au mai scris alte ziare.

Ce ar trebui sa invatam in scoala

Sunt lucruri fundamentale care nu ni se arata in scoala si lipsa cea mai grava este, desigur, totala indiferenta a scolii in ceea ce priveste tehnicile de vanzare! Cum? Nu vi se pare asa de grav? Credeti ca sunt alte lucruri mult mai importante? Tehnicile de vanzare vi se par ceva ce ar putea interesa, eventual, numai pe cei care au intentia de a munci ca agenti comerciali? Daca ganditi asa, inseamna ca si voi (ca aproape toata lumea, de fapt) ati cazut in cea mai raspandita greseala de evaluare a importantei vanzarii in viata de zi cu zi.

In realitate, vanzarea este cea mai des intalnita activitate umana, cu ea ne confruntam la fiecare pas. Ganditi-va un moment: de fiecare data cand intram in legatura cu cineva, vindem dorintele, parerile, calitatile noastre, ne vindem de fapt pe noi insine…
• Ati convins o fata sa vina la cinema cu voi? Ati facut o vanzare!
• Ati obtinut de la sef o marire de salariu? Ati facut o vanzare!
• Ati gasit o sotie? Ati facut o vanzare!!!!
S.a.m.d.

Cum stau insa lucrurile in cazul in care noi suntem cei care cumpara? Nu conteaza, este la fel: v-ati gandit vreodata ca, de fiecare data cand cumparati ceva, de fapt scoateti la vanzare banii pe care ii aveti si vreti sa fiti platiti cu un obiect? Ati realizat ca, de fapt, si voi trebuie sa-l convingeti pe proprietarul obiectului ca schimbul este convenabil? Deci, tot vanzare.

“Dar” – poate spune cineva – “ce vindem atunci cand suntem singuri?”. “Nimic, evident”, ar veni raspunsul. Gresit! Vanzarile cele mai importante le facem tocmai atunci cand suntem singuri si ne vindem lucruri noua insine! Poate nu ne dam seama, dar creierul nostru este permanent intr-un dialog cu sine insusi si este un dialog de vanzare! Cand incercam sa ne convingem sa respectam un program, sa ne punem la munca, sa ne ducem undeva, sa…. orice va vine in minte, creierul trebuie sa fie un vanzator foarte bun pentru a ne convige sa facem alegerile cele mai potrivite (si de cate ori nu da gres…).
Iata deci ca, daca luam privim lucrurile din acest unghi, stapanirea tehnicilor de vanzare nu mai este ceva care priveste doar o categorie mica de oameni, ci o necesitate pentru fiecare dintre noi, mai ales daca dorim sa actionam in domeniul comercial.

Iata deci ca un profesinist al vanzarii nu mai este cineva care nu a gasit altceva mai bun de facut, ci o persoana care trebuie sa stapaneasca notiuni de psihologie, marketing, negociere etc.
Iata deci ca a stapani tehnicile de vanzare poate fi cheia care ne va deschide usile succesului, in timp ce necunoasterea lor nu poate duce decat la faliment.

(sursa Revista Omului de Afaceri)

Www…

Daca te joci cu focul, poti sa te arzi… In fiecare an, sute de locuinte, depozite, birouri sunt distruse. In fiecare vara, maini criminale aprind sute de hectare de vegetatie. Dar poate constesta cineva primordiala, sublima, divina… inventie a focului?

Nu exista zi in care pe “altarele” de asfalt ale strazilor si soselelor, rotile de automobile sa nu toace marunt zeci de vieti. In rotile zimtate ale oricarei masinarii, iti poti prinde mainile sau… urechile dar, de la roaba si pana la moara de vant, de la minuscula rotita de ceas si pana la turbina de hidrocentrala ce inventie este roata!

Scapati de sub control, kilowatii pot face scrum campuri intregi sau numai o camera de copil. Dar mai contesta cineva cata lumina si… iluminare, cat progres a adus curentul electric?

Nici aripile avioanelor, motoarele lor cu reactie sau palele elicelor de elicopter nu-ti garanteaza ca vei ajunge intotdeauna la destinatie. Dar ce vis sublim si-a indeplinit omul!

Fraudele cu/pe carduri bancare de debit sau de credit se inmultesc. Dar e bine cand totul se poate plati, de pe “plastic”, la purtator, si de la mii de kilometri, pana la ultima centima!

Camerele foto sau cele de luat vederi inregistreaza jafuri, violuri, luari de ostatici si luari de… vieti. Dar, pana la urma tot cu ajutorul lor sunt prinsi infractorii si tot prin lentilele lor iti vei vedea copilul venind pe lume sau “numai” zambind cand iti vede chipul…

Retelele de telefonie mobila iradiaza. Semnalul GSM ni se insinueaza-n sinapse si-n vietile personale. Dar ce bine e sa suni din varf de munte sau din adancuri de rapa dupa ajutor sau cat de reconfortant sa-i spui iubitului sau iubitei ca ai ajuns cu bine in cealalta emisfera a lumii.

In aceasta lume cu/de bune si rele, o alta inventie, Internetul, a implinit 20 de ani. Desi unii bat campii (bitilor) vazand exclusiv partea intunecata, daunatoare, eu ii zic la multi ani!

Si cuvantul era la Dumnezeu… si ni l-a dat si noua. A ramas la largimea sau la ingustimea mintilor noastre sa-l folosim pentru a injura sau pentru a iubi…

(sursa Revista de Marketing dinamic si Excelenta in Vanzari)

Frumosul in viata noastra – cat valoreaza?

Washington – Statia de Metro, într-o dimineaţă friguroasă din ianuarie 2007. El a cântat şase bucăţi de Bach, timp de aproximativ 45 de minute. În acest timp, circa 2 mii de oameni au trecut prin staţie, cei mai mulţi dintre ei în drum spre locul de muncă.

 

După 3 minute de când începuse să cânte, un om de vârstă mijlocie a realizat că violonistul era muzician. El şi-a încetinit ritmul şi s-a oprit pentru câteva secunde, apoi a pornit grăbit pentru a-şi îndeplini programul.

 

4 minute mai târziu violonistul a primit primul său Dolar: o femeie a aruncat banii în şapcă şi, fără oprire, a continuat să meargă.

Peste 6 minute, un tânăr s-a lipit de perete să-l asculte, apoi şi-a privit ceasul şi a repornit grăbit.

Peste 10 min, un băieţel de 3 ani s-a oprit, dar mama lui l-a tras grăbită în lungul peronului, când puştiul s-a oprit pentru a privi la violonist. În cele din urmă mama şi-a împins din greu copilul care a continuat să meargă întorcând capul tot timpul. Această acţiune a fost repetată cu mai mulţi alţi copii. Fiecare părinte, fără excepţie, i-au forţat să se mişte.

Muzicianul a cântat 45 de minute. Doar 6 persoane s-au oprit şi au rămas pentru o vreme. Aproximativ 20 i-au dat bani, dar au continuat să meargă în ritmul lor normal.
A colectat în total 32 de dolari.

După 1 oră, a terminat de cântat şi s-a aşternut tăcerea. Nimeni nu a observat. Nimeni nu a aplaudat şi nici nu a existat vreo recunoaştere.

Nimeni nu a ştiut acest lucru, dar a fost violonistul Joshua Bell, unul dintre cei mai buni muzicieni din lume. El a cântat una dintre cele mai complicate piese scrise vreodata, cu o vioară în valoare de 3,5 milioane de dolari. Cu două zile înainte, Joshua Bell avusese un concert cu casa închisă la un teatru din Boston , unde valoarea medie a unui bilet fusese de 100 dolari.
Aceasta este o poveste adevarata. Concertul Joshua Bell, incognito în staţia de metrou, a fost organizat de „Washington Post”, ca parte a unui experiment social despre percepţie, gust şi priorităţile oamenilor. Întrebările ridicate: într-un loc comun, într-un mediu şi la o oră inadecvată, putem percepe frumuseţea? Ne oprim pentru a o aprecia? Am recunoaşte talentul într-un context neaşteptat?

O posibilă concluzie a acestui experiment ar putea fi:
Dacă nu avem un moment pentru a ne opri şi a asculta cântând pe unul dintre cei mai buni muzicieni din lume, una din cea mai bună muzică scrisă vreodată, cu unul dintre cele mai valoroase instrumente …. de cât de multe alte lucruri frumoase ne lipsim?

Febra vietii…

In cadrul unei prea evident plictisitoare emisiuni duminicale, un „bun-fin”, „bun-fin” psiholog se straduia sa isi ostoiasca intrucatva setea de banalitati perorand despre asa-zisele cauze „ontologice” care ar sta la baza conflictului dintre generatii. Cum subiectul imi pare a fi, altfel, destul de incitant, mi-am propus in cele ce urmeaza sa imi ostoiesc si eu o sete. – De concret.

Lipsa de comunicare intre generatii isi are cu siguranta o cauza in eroarea adultului de a confunda termenii „adolescent” si „elev”, de a-i considera ca acoperindu-se reciproc. Adolescentul nu poate fi doar „elev”. Complexul sau psiho-somatic inglobeaza „elevul” dar il si depaseste enorm. Cu toate acestea, pentru parinti, pentru profesori el este aproape intotdeauna – „elevul”, copacul caruia i se porunceste sa-si pastreze o singura creanga. Acest nefericit reductionism practicat de lumea adulta provoaca ruptura, anuleaza din start comunicarea. Este, pentru adolescent, o enorma frustrare sa fie diminuat, sa i se reduca vastul teritoriu fiintial la o singura regiune.

Subtierea respectului aratat celor mai in varsta este consecutiva pierderii increderii in capacitatea acestora de a-l respecta, de a-i intelege si accepta intregul. Si atunci, nu devine astfel usor explicabil faptul ca adolescentul adera la un grup, la o „gasca”, preferand in chip evident compania prietenilor celei a parintilor? Data fiind situatia mentionata, este cum nu se poate mai firesc sa se indrepte catre cei care ii ghicesc si alte calitati decat aceea de a fi elev.

Adolescenta este privita prea ades ca un soi de boala, ori cel mai sigur ca o ploaie de vara – abundenta, nebuna, dar scurta, trecatoare. „Iti va trece”, – sunt cuvinte repetate obsesiv de care ajung sa te doara timpanul si sufletul. Toate glasurile te asigura ca apele, acum involburate, ti se vor mai linisti, ca patosul, prin maturizare, se va dilua. Febra vietii nu e insa viciu adolescentin. Intocmai cum a-ti sechestra pasiunea si entuziasmul la tangenta cu viata nu e o prea mare virtute a celui in etate. In fapt, vulcanii adultului majoritar sunt stinsi. Iar oamenilor pe care lava nu ii mai viziteaza li se pare firesc sa le interzica celor vii fierberea.

Nu contextele sociale diferite, nu mentalitatile care se schimba sunt, prin urmare, vinovate de conflict. Cauza trebuie cautata in inima suferinda de frig a adultului. Daca, pe masura inaintarii in varsta, oamenii isi pierd tot mai mult capacitatea de a se bucura, de a se entuziasma, de a se aprinde, nu e din ratiuni ce-ar tine de firescul evolutiv. Verva sangelui e intotdeauna o conditie sine-qua-non a vietii cu sens, a vietii traite ca valoare.

Perioada adolescentei este perioada de gratie in viata fiecarui om. Tot mustul e gratis si din belsug. Pe cand, adultul are nevoie de efort pentru a si-l procura. Tocmai de aceea, a trai in proximitatea unui adolescent ar trebui sa insemne bucuria contaminarii. A nu se savarsi deci crima odioasa de a-i trece sangele in carantina, de a-i inchide pulsul intre paranteze!

(sursa Revista de Interes general)